Putin: Rusia NU intenţionează să refacă imperiul. Vezi ÎN DIRECT declarațiile președintelui Federației Ruse

putin

Priorităţile Rusiei sunt perfecţionarea instituțiilor democratice şi economiei deschise, a declarat preşedintele rus, Vladimir Putin în cadrul reuniunii Clubului Internaţional de Discuţii Valdai care are loc în aceste momente în orașul Soci.

Potrivit acestuia, Rusia lucrează intens cu colegii din Uniunea Economică Eurasiatică, Organizaţia de Colaborare de la Shanghai, BRICS şi alţi parteneri. „Obiectivul nostru este dezvoltarea relaţiilor între state, nu înrăutăţirea lor”, a spus Putin.

Putin a mai declarat că Rusia nu încearcă să refacă imperiul, să atenteze la suveranitatea vecinilor săi şi nu cere un loc excepţional în lume. „Respectând interesele altora, noi vrem ca şi de interesele noastre să se ţină cont şi să ne fie respectat punctul de vedere”, a spus liderul rus.

Totodată, președintele rus a acuzat Occidentul că a închis ochii la invazia teroriştilor internaţionali în Rusia şi Asia Centrală.

Potrivit acestuia, dictatul unilateral şi impunerea modelelor lor au un rezultat opus. „În locul reglementării conflictelor – escaladarea lor. În locul unor state suverane, stabile – un haos crescând. Implicarea Occidentului a dus Libia în pragul destrămării, această ţară a devenit poligon pentru terorişti”, a declarat preşedintele FR.

Cât privește sancţiunile impuse Rusiei, Putin a declarat că FR nu se simte ofensată în condiţiile sancţiunilor economice, care sunt motivate politic şi nu intenţionează să roage Occidentul să dea dovadă de indulgenţă.

„Prin sancţiuni se încearcă să fim împinşi spre autoizolare, dar noi nu intenţionăm să ne închidem în faţa lumii”, a declarat preşedintele la forumul Valdai, menționând că țara sa își intensifică relațiile de colaborare cu partenerii din ţările asiatice, dar asta nu înseamnă că Rusia întoarce spatele Europei.

Urmărește în direct alte declarații ale președintelui rus:

You may also like

Comments are closed.

By