Ministerul lui Recean se disculpă: Nu am fost acasă la Chirtoacă!

recean

Comunicat de presă

În legătură cu declarațiile unor politicieni cu referință la perchezițiile efectuate la sediul unui agent economic, Inspectoratul General al Poliției  comunică, că   Direcția de Poliție Municipiul Chișinău instrumentează o cauză penală pe faptul evaziunii fiscale.

De asemenea, ofițerii de urmărire penală și ofițerii de investigație, cu autorizarea procurorilor și judecătorului de instrucție, au vizitat mai  multe adrese juridice, care sunt declarate sediile efective ale companiilor care figurează în acest dosar.

Totodată, menționăm,  că nu au fost efectuate percheziții la vreun domiciliu, ci la sediile juridice ale mai  multor agenți economici vizați în dosar.

La fel, la  una din adrese declarate ca sediu al întreprinderii, Poliția a constatat că în fapt, este domiciliu, și nu sediul întreprinderii așa cum a fost declarat de către administrația organizației. Poliția doar a constat acest fapt, și-a cerut scuze de la locatari, a consemnat prin proces verbal informația eronată, declarată de administrația întreprinderii, după care a plecat imediat.

Inspectoratul General al Poliției va investiga modalitatea de desfășurare a tuturor acțiunilor pe dosar. În cazul în care vor fi depistate încălcări sau abuzuri, vă garantăm că IGP va întreprinde măsurile administrative de rigoare.

În legătură cu declarațiile făcute, IGP accentuează,  că nu trebuie implicat  factorul politic în investigații operative de rutină care vizează infracțiuni economice. Rolul organelor de drept este acela de a veghea la respectarea legii.

Inspectoratul General al Poliției solicită expres neimplicarea instituției în scopuri politice.

31 octombrie 2014

 

You may also like

Comments are closed.

By