Gazprom-ul rus INSISTĂ ca termocentralele din Moldova să plătească în avans pentru gazele naturale livrate

termocom

În cadrul ședinței de astăzi a Primăriei, edilul capitalei, Dorin Chirtoacă a rămas surprins de vestea că Gazprom-ul rusesc a introdus plata în avans la gazele naturale și pentru Moldova. Până acum se știa că Gazprom a impus doar Ucraina să plătească gazul în avans din cauza nerambursării la timp a datoriilor, notează livenews.md.

Anunțul a fost făcut în timp ce se discuta despre racordarea consumatorilor la căldură. Deși inițial primarul a propus ca locuitorii capitalei să fie conectați la căldură de joi, primarul a schimbat macazul și a cerut ca toți consumatorii să fie racordați la agentul termic începând cu ziua de mâine, 21 octombrie. Nu vor fi conectate 2 764 de apartamente, locatarii cărora au acumulat datorii de câte 20 de mii de lei fiecare.

”Acesta este binele propus de Uniunea Vamală? Dacă ei nu ne apucă de gât, nu se simt liniștiți. Să mai încerce marea cu degetul, cu cît mai agresivi vor fi, cu atât mai rău pentru ei. Noi principalul să dăm căldură oamenilor, în rest, ne descurcăm. În avans vor plata la gaz, vrem și noi căldură în avans, măcar cu trei zile. Asta-i culmea. Termocom este în faliment nu din cauza datoriilor consumatorilor, ci a iresponsabilității politicienilor și tot din cauza asta Moldova -Gaz aparține Gazprom-ului”, a declarat primarul.

Gazprom a introdus, la indicația președintelui rus, Vladimir Putin, regimul de plată în avans pentru gazul rusesc livrat către Ucraina în luna iunie. Această decizie a fost luată în urma neachitării în permanenţă a datoriilor de către Naftogaz Ucraina. La momentul respectiv, datoria companiei pentru gazul rusesc furnizat fiind de 4,458 de miliarde de dolari, dintre care 1,451 de miliarde de dolari pentru noiembrie-decembrie 2013 şi 3,007 miliarde de dolari pentru aprilie-mai 2014.

You may also like

Comments are closed.

By