Filat nevoit să-l propună premier pe Leancă, la presiunea partenerilor externi! O recunoaşte chiar el

filat-leanca-palihovici

După ce a fost anunțată cu mare fast nominalizarea lui Iurie Leancă în calitate de candidat la funcția de premier din partea PLDM, după alegeri, ies la iveală amănunte care explică de ce Vlad Filat a făcut brusc această nominalizare, după ce înainte spunea că premierul va fi anunțat abia după alegeri. Dezvăluirea vine chiar de la liderul PLDM, care recunoaște că a făcut acest gest la „sfatul” partenerilor externi.

„Iurie Leancă va fi candidatul PLDM pentru funcția de premier pentru că așa am convenit, dar și pentru că așa am fost povățuiți de partenerii noștri externi. La baza acestei decizii a stat o analiză aprofundată și nu emoțiile”, a declarat Vlad Filat în cadrul emisiunii „Puterea a patra”, de la postul N4.

Reamintim că în plină criză internă în PLDM, după ce Iurie Leancă a anunțat public că dorește ca PLDM să intre în alegeri cu o decizie clară privind numele viitorului premier, Vlad Filat a fost invitat de urgență la Berlin, unde a avut o discuție cu cancelarul Angela Merkel. Potrivit presei, cancelarul german i-ar fi cerut lui Vlad Filat să anunțe public că Iurie Leancă va fi candidatul partidului pentru funcția de prim-ministru. Aceleași recomandări le-ar fi primit Filat și din partea Partidului Popular European în cadrul vizitei fulger efectuate la Bruxelles, la doar cîteva zile după revenirea de la Berlin.

Liderul PLDM a negat la întoarcerea de la Berlin că ar fi discutat această temă cu cancelarul german, însă acum recunoaște că nominalizarea lui Leancă are la bază recomandările partenerilor externi.
Autor: Ion Vasilos

You may also like

Comments are closed.

By