Un tînăr de 24 de ani, locuitor al satului Musteață, raionul Fălești a fost reținut acum 3 zile, pe o stradă din capitală. Ofițerii Direcției antidrog ai INI împreuncă cu angajații Serviciului Securitate al Penitenciarului nr. 9 au găsit la aceasta circa 1 kg. de marijuana.
În cadrul audierilor, bărbatul a confirmat că a primit marijuana de la un cunoscut și urma să o transmită altei persoane, ca spre final, aceasta să ajungă la detinuții din penitenciare. Mai mult, bănuitul a fost supus testului narcologic, demonstrându-se faptul că acesta a consumat marijuana.
În acest caz, a fost iniţiată o cauză penală în baza art. 217 Cod Penal al RM. Potrivit legislaţiei, persoanele culpabile de circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor fără scop de înstrăinare se pedepsesc cu închisoare de pînă 6 ani.
Comments are closed.