AVERTISMENT ŞOCANT făcut de experţi în legătură cu EBOLA şi consumul de ibuprofen!

virus_10_002b2dbe95

Persoanele care au contractat Ebola în vestul Africii pot trece de procedurile de scanare din aeroporturi minţind în chestionar şi luând o cantitate considerabilă de Ibuprofen, apreciază experţi americani în domeniul sănătăţii, care consideră că trebuie să se facă mai mult pentru identificarea călătorilor infectaţi, relatează agenţia Reuters, citată de Agerpres. Experţii spun că metodele de scanare pentru depistarea stării de febră nu sunt perfecte. „Instrumentele de depistare a febrei se epuizează şi nu sunt atât de precise”, a declarat Sean Kaufman, specialist în depistarea infecţiei şi preşedinte al unei companii de siguranţă biologică cu sediul în Atlanta (SUA).

„Iar oamenii pot lua Ibuprofen pentru a reduce febra suficient încât să poată trece de instrumentele de scanare, şi de ce nu ar face-o? Dacă astfel este deschisă calea spre avion şi spre Statele Unite pentru un tratament eficient, oricine ar face acest lucru pentru a-şi salva viaţa”, a adăugat Kaufman, notează jurnalul.ro.

Autorităţile din Liberia au anunţat joi că Tomas Eric Duncan, primul bolnav de Ebola diagnosticat în SUA, a minţit la chestionarul efectuat pe aeroportul din Monrovia la întrebarea dacă a fost în contact cu persoane infectate. El a zburat spre Bruxelles, apoi spre Washington şi destinaţia finală Dallas, la 20 septembrie. Când se afla pe aeroportul din Monrovia, Duncan nu avea niciun simptom, iar instrumentele de scanare au indicat o temperatură a corpului normală de 36,28 grade Celsius, potrivit informaţiilor oferite de autorităţile americane.

Virusologul Heinz Feldman de la ‘National Institute of Allergy and Infectious Diseases’, care a studiat Ebola timp îndelungat şi a ajutat la dezvoltarea unui vaccin experimental împotriva bolii, a declarat, pentru numărul din septembrie al revistei Science, că evaluatorii de pe aeroportul din Monrovia, unde el a petrecut trei săptămâni, nu ştiu cu adevărat cum să folosească dispozitivele. El a spus că a văzut evaluatori care au înregistrat temperaturi de 32 de grade Celsius, prea scăzute, fiind „imposibile pentru o persoană în viaţă”.

Până în prezent, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, au murit 3.338 persoane din 7.718 cazuri de persoane infectate cu virusul Ebola.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By