Ana Guțu îl acuză pe Oleg Bodrug de corupție și șantaj: „nici o tranzacție la mediu nu se face fără el”

gutu

Ana Guțu îl acuză PLR-ul că face presiuni asupra premierului, Iurie Leancă. Ar fi vorba despre demiterea viceminiștrilor care au semnat apelul prin care cer partidului să se retragă din cursa electorală.

Deputata scrie pe blogul său că „acum se pun presiuni pe premierul Iurie Leanca pentru a-i demite pe unii din viceministrii PLR. De ce – raspunsul e simplu: dupa degrevarea pentru cursa electorală a unor miniștri ce vor încăpea pe listele PLR unii viceminiștri ar trebui sa ramână ministri interimari și vor scoate la iveală prea multe nereguli. Tineri, necorupți, cu potențial managerial de exceptie – de ce astfel de viceminiștri nu convin PLR?”

Guțu îl acuză direct pe colegul său de partid, vicepreședintele, Oleg Bodrug, că acesta ar șantaja primarii din localități, propunându-le sume de bani în schimbul aderării la PLR.

„Oleg Bodrug, miopul „jucator”, pretins „OlEGarh”, poartă și acum documentele vizând transferuri bancare pentru proiectele de mediu cu el in portofoliu, nicio tranzacție nu se face fără acceptul sau. Șantajul primarilor, care au urmat PLR, a fost unul permanent, de genul: „Daca treci la PLR – vei avea bani pentru apeduct…”. Oamenii cu potențial din PLR au fost marginalizați și apoi eliminați – Vitalie Marinuța, Gheorghe Salaru, Dorin Dușciac, Sergiu Stanciu, subsemnata”, scrie co-președintele PLR.

Contactat de deschide.md, Bodrug a replicat că Ana Guțu este un subiect epuizat pentru PLR, aceasta nefăcând altceva decât să acționeze conform propriei agende electorale.

”Nu am vorbit cu Iurie Leancă. Cei care critică activitatea PLR, în special Ana Guțu, cunoșteau pentru ce va lupta partidul în aceste alegeri – împotriva oligarhizării țării. Nu le-am convenit, este clar la comanda cui se lucrează. Prin apelul de a se retrage din cursă, Ana Guțu s-a desolidarizat de PLR și nu mai este subiect de actualitatea electorală pentru partid”, a declarat Bodrug.

În aceleași articol, Ana Guțu vorbește despre oamenii de afaceri care influențează partidul, dar și despre relațiile PLR cu Ion Sturza.

Detalii în articolul: Guțu: Se știa demult că Sturza nu VA VENI/ PLR e în mâna fraților Țopa

sursa: Deschide.md

You may also like

Comments are closed.

By