VORONIN : Nu-mi imaginez cum Stas Mihailov a putut să cadă la așa nivel! Moldovenii din raione nu-l merită!

voronin

Liderul PCRM, consideră că moldovenii care locuiesc prin centrele raionale nu ar trebui să poată viziona concerte cu participarea starurilor. Asta reiese din declarația lui Vladimir Voronin, făcută în cadrul emisiunii Puterea a patra. Potrivit lui Voronin, evoluarea în raioane pentru artiștii de calibrul lui Mihailov e o înjosire.

„Îl stimez foarte mult, pe Stas Mihailov, dar nu înțeleg cum poate să coboare la acest nivel să meargă să cânte prin centrele raionale, și pentru ce ? Nici nu-mi imaginez chestia asta.”

Declarația din care reiese că oamenii care locuiesc în afara Chișinăului nu merită să aibă parte de concerte, pentru că ar fi mai prejos decât alții, a fost făcută în contextul în care moderatorul l-a întrebat despre concertele pe care Stas Mihailov le va susține începând cu ziua de astăzi prin raioanele Republicii Moldova, la invitația lui Renato Usatîi.

La solicitarea reporterului Moldova24, Renato Usatîi a comentat declarațiile lui Vladimir Voronin:
„Eu înțeleg că Vladimir Nicolaevici Voronin e deprins să privească concertele din zona VIP, dar să declari asemenea lucruri este un gest urât față de propriul popor. Consideră că toți merită să aibă posibilitatea să participe la concertele celor mai renumite staruri. Voi face în așa fel încât să ofer posibilitate tuturor moldovenilor să meargă la concerte cu artiștii de top din Federația Rusă, dar și din întreaga lume.”

Declarațiile lui Vladimir Voronin pot fi urmărite mai jos, începând cu minutul 51:09:

Amintim pe această cale că anterior, la invitația lui Renato Usatîi, în Republica Mldova au evoluat Grigorii Leps, Sofia Rotaru, Iulia Saviceva, Bad Boys Blue, însoțiți de artiști moldoveni, iar concertele s-au petrecut de cele mai dese ori în afara Сhișinăului – Fălești, Drochia, Comrat, Cahul, Hâncești, Bălți etc.

Moldova24

You may also like

Comments are closed.

By