Veaceslav Țurcan: Încălcarea gravă a drepturilor avocaților este încălcarea drepturilor cetățenilor la apărare

caricatura femida

Organele de drept continuă să se implice ilegal în activitatea avocaților, a menționat avocatul Veaceslav Țurcan, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc pe 10 septembrie la agenția IPN. “Ignorarea de către Procuratură a standardelor europene aduce un prejudiciu enorm imaginiii Republicii Moldova”, consideră acesta.

“În pofida declarațiilor conducerii despre standardele europene, în Moldova nu este asigurată libertatea activității avocaților”, spune Veaceslav Țurcan. Principialitatea avocaților care protejează drepturile clienților determină organele de drept să se implice prin metode ilegale și să-i împiedice să ducă la bun sfârșit obligațiile profesionale.

S-a ajuns la faptul că birourile avocaților sunt percheziționate, dar și casele personale, pentru a găsi documente și pentru a afla secretele de protecție ale organizației în cadrul dosarelor penale. Mai mult de atât, avocații ajung a fi incriminați de aceleași crime pentru care sunt acuzați clienții. În asemenea activități ilegale s-au evidențiat, în ultima vreme, Procuratura Anticorupție.

“În prezent, împreună cu alți avocați, ne-am implicat în reprezentarea intereselor colegului nostru Alexandru Bernaz”, a spus Veaceslav Țurcan. “El a fost pus sub o presiune fără precedent din partea organelor de urmărire
penală, în timp ce asigura apărare în cazul unui dosar penal examinat de Procuratura Anticorupție. Acesta a încheiat un contract de prestare a serviciilor juridice în 2013 și a început să-l apere pe unul dintre auzații din cadrul unui dosar penal, examinat de Procuratură. Examinarea cazului continuă, din acest motiv nu am dreptul să ofer mai multe detalii”, a explicat avocatul.

Țurcan a comunicat că din cauza că Bernaz a dat dovadă de profesionalism în cadrul mai multor dosare penale răsunătoare, examinate de Procuratura Anticorupție, procurorii au început a efectua mai multe măsuri ilegale pentru a-l pune sub presiune pe avocat. Pe 5 septembrie au fost efectuate percheziții în biroul său, în cadrul dosarului penal în care Bernaz reprezintă interesele inculpatului Țurcan spune că culmea dezordinii din Procuratură este faptul că în decizia de efectuare a percheziției Bernaz este numit drept organizatorul crimei, în care este acuzat clientul său.

“Procurorii nu au găsit nimic, nu au confiscat dovezi fizice, nu au adresat întrebări și nu și-au prezentat poziția în legătură cu acuzațiile prezente în decizia de percheziționare”, a spus Țurcan.

“Avocații atrag atenția la numeroasele încălcări la nivel național în cazul mai multor dosare penale, iar pentru acest fapt sunt urmăriți. Mentalitatea regimului totalitar din trecutul sovietic continuă să triumfe în activitatea a zeci de procurori și a altor angajați din organele de drept”, adaugă avocatul.

Unul dintre motivele permisibilității angajaților din Justiție, spune Țurcan, este activismul insuficient al avocaților și al organizațiilor nonguvernamentale în lupta pentru apărarea drepturilor avocaților în desfășurarea activității lor profesionale. “Trebuie să nu ne mai temem de cei care încalcă legea. Trebuie ei să se teamă de noi”, a spus Țurcan.

Fărădelegile în Moldova, după părerea lui Veaceslav Țurcan, vor putea fi oprite doar atunci când statul va proteja libertatea avocaților în activitatea lor. “Statul trebuie să țină cont de angajamentele luate în declarația de la Viena și în Planul de activități aprobat la Conferința Internațională privind drepturile omului din
25 iunie 1993”, a spus avocatul. Acesta a adăugat că e necesar ca statul să țină cont de Declarația privind apărătorii drepturilor omului și Rezoluția Consiliului
pentru Drepturile Omului, documente pe care țara noastră le-a semnat.

Țurcan a menționat că Republica Moldova a fost recunoscută de către CEDO responsabilă de încălcarea drepturilor a doi apărători ai drepturilor omului în
îndeplinirea atribuțiilor lor de serviciu: Oleg Mancevshi și Alexandru Volghin.

“Sper că informațiile despre noile fărădelegi ale procurorilor în legătură cu avocatul Bernaz vor ajunge la urechile Procurorului General, iar vinovații vor pedepsiți”, a declarat avocatului. Acesta a adăugat că acum ori mai târziu țara noastră trebuie să se supună standardelor europene privind respectarea drepturilor omului, inclusiv în activitatea avocaților.

You may also like

Comments are closed.

By