Sturza despre relația Ponta-Leancă: e cea mai bună din istoria recentă

sturza

Fostul premier al Republicii Moldova Ion Sturza comentează asupra faptului că actualul prim-ministru Iurie Leancă și-a manifestat susținerea față de candidatura premierului român Victor Ponta la alegerile prezidențiale din România. Potrivit lui Sturza, conlucrarea dintre cei doi premieri este cea mai eficientă conlucrare din istoria recentă!

Foto: gov.ro
”Cel mai bine este să nu te implici într-o campanie electorală în altă țară. Mai ales când o ai pe a ta acasă… Dar cred că domnul Leancă sincer a vrut să-i mulțumească lui Victor Ponta pentru ajutorul acordat Moldovei: construcția gazoductului, 20 milioane de euro pentru școli și grădinițe, asistența SMURD, autobuze pentru școli, reparația Muzeului Național de Artă etc. Noi , „foști”, putem doar să-l „invidiem”. Dar Leancă, desigur, are o problemă (încă una) cu domnul Filat.”, a scrie Sturza pe o rețea de socializare.
Realitatea.md amintește că, ieri, premierul Iurie Leancă a fost prezent la evenimentul de lansare a candidaturii lui Victor Ponta la alegerile prezidențiale din România. Astăzi, președintele României, Traian Băsescu, l-a criticat pe Iurie Leancă, spunând că acesta a fost, până în octombrie 1989, în Ambasada Uniunii Sovietice din Bucureşti, şi a precizat că de aceea este „atât de unit în gânduri şi simţiri cu premierul Victor Ponta”.În ultima perioadă, România a susținut Moldova prim diverse proiecte. Printre acestea se numără gazoductul Iași-Ungheni, care va permite țării noastre să scape de dependența de importare a gazelor naturale din Rusia. De asemenea, Guvernul României a acordat 100 de autobuze școlare pentru instituțiile de învățămând din Moldova. Pe lângă aceasta, Executivul din statul vecin a donat surse financiare pentru reparația grădinițelor de la noi.

SURSA REALITATEA.MD

You may also like

Comments are closed.

By