Responsabili ai secţiei de paşapoarte din Comrat, cercetaţi penal pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu

cna

Responsabili din cadrul Secției evidenţă şi documentare a populaţiei (SEDP) din Comrat sunt cercetaţi penal de CNA şi procurorii anticorupţie pentru depăşirea atribuţiilor de serviciu. Aceştia sunt învinuiţi de eliberarea buletinelor de identitate şi paşapoartelor biometrice false unor persoane, aflate în conflict cu legea. Acum ei riscă o pedeapsă cu închisoare de la 6 la 10 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Ieri, ofiţerii CNA au reţinut un bărbat în vârstă de 34 de ani care deţinea paşaport biometric, eliberat de SEDP Comrat, cu date de identitate false. Acesta era căutat de organele de drept din ţară şi România pentru comiterea unor infracţiuni, pentru care a fost condamnat la 10 ani de închisoare în Republica Moldova şi la 5 ani de puşcărie în România.

Acum o lună, bărbatul a fost oprit de poliţiştii de frontieră în timp ce încerca să părăsească ţara, eschivându-se de la răspunderea penală pentru faptele comise. Acesta însă a reuşit să fugă de la faţa locului, dar a fost reţinut aseară în sectorul Botanica din capitală. În timpul reţinerii, condamnatul a opus rezistenţă, intenţionând să scape de ofiţerii CNA.

În prezent, bărbatul se află în izolatorul de detenţie provizorie al CNA, fiind reţinut pentru 72 de ore. El este cercetat pentru complicitate în cadrul aceluiaşi dosar pornit pe depăşirea atribuţiilor de serviciu şi fals în acte publice de către responsabilii SEDP Comrat.

Amintim că, în aprilie curent, CNA şi procurorii anticorupţie au efectuat mai multe percheziții în birourile de serviciu ale funcţionarilor din cadrul SEDP Comrat, la domiciliile acestora şi în automobilele personale. În cadrul acţiunilor de urmărire penală, au fost ridicate documente şi de la Oficiul Stării civile din Comrat care a eliberat acte necesare pentru perfectarea buletinelor de identitate.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By