RĂSTURNARE DE SITUAȚIE // Kremlinul NEAGĂ că ar fi ajuns la un acord cu Ucraina privind încetarea focului

ucraina

Secretarul de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov a declarat că Vladimir Putin și omologul său, Peotr Poroșenko nu au ajuns la o înțelegere privind încetarea focului în Donbass, transmite Ria-Novosti.

”Putin și Poroșenko nu au ajuns la un acord privind încetarea focului în Ucraina pe motiv că Federația Rusă nu este parte a conflictului. Au discutat, în schimb, cum trebuie soluționat acest conflict”, a declarat Peskov.

Și Președinția de la Kiev și-a corectat declarația difuzată anterior.

”Președinții Ucrainei și Rusiei au avut o convorbire telefonică în cursul căreia s-au înțeles asupra unui regim de încetare a focului în Donbas (bazin minier în estul ucrainean care cuprinde regiunile separatiste Donețk și Lugansk, n.red.) și asupra măsurilor care pot contribui la instaurarea păcii”, a precizat serviciul de presă al președinției ucrainene, citat de Interfax-Ukraina.

Amintim că anterior, serviciul de Presă al preşedintelui ucrainean, Piotr Poroşenko, a anunţat încetarea permanentă a focului în Donbass, în urma unei convorbiri telefonice cu omologul rus, Vladimir Putin.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By