Încă două persoane au fost trimise în judecată pentru tentativă de destabilizare a ordinii în stat

catuse

Procuratura Generală a finalizat şi expediat în instanţa de judecată cauza penală de învinuire a încă doi tineri, reţinuţi la finele lunii iunie curent, pentru pregătirea acţiunilor de destabilizare a ordinii în stat. În acţiunile acestora procurorii au reţinut comiterea următoarelor infracţiuni:

– asigurarea mercenarilor prin organizarea grupurilor de persoane, prin recrutare şi instruire în scopul folosirii lor la acţiuni violente, orientate spre subminarea orînduirii constituţionale şi violarea integrităţii teritoriale a statului (art.42 alin.(2,3,4), art.141 alin.(2) Cod penal)

– recrutarea, instruirea şi acordarea suportului serviciilor secrete străine în scop terorist (art.2791 Cod penal)

– pregătirea la organizarea unei formaţiuni paramilitare ilegale (art.26, 282 Cod penal)

– pregătirea pentru procurarea armelor şi muniţiilor fără autorizaţie corespunzătoare, săvîrşite de mai multe persoane (art.42 alin.(2,3,4), 26, art.290 alin.(2) lit.b) Cod penal)

– trădare de Patrie (art.42 alin.(2,3,4), art.337 alin.(1) Cod penal)

Investigaţiile pe cazul dat au demarat la finele lunii iunie curent, cînd Procuratura Generală, în comun cu Serviciul de Informaţii şi Securitate, au reţinut patru persoane bănuite de pregătirea pentru desfăşurarea de activităţi cu caracter subversiv şi anticonstituţional, ce ar putea dauna securităţii de stat şi integrităţii teritoriale a ţării.

Amintim că, la începutul lunii august a acestui an, doi complici ai inculpaţilor au fost deja condamnaţi la cîte 5 ani de închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de 5 ani şi privarea de dreptul de a activa în domeniul circuitului de arme pe o perioadă de 5 ani. Cei doi inculpaţi şi-au recunoscut vinovăţia, au colaborat cu organul de anchetă, divulgînd numele complicilor şi alte detalii relevante, solicitînd aplicarea în privinţa lor a unor pedepse mai blînde.

La această etapă, Procuratura Generală, în comun cu Serviciul de Informaţii şi Securitate, întreprind acţiunile necesare pentru identificarea şi reţinerea persoanelor bănuite de organizarea acţiunilor respective sau implicate în activităţi similare.

Pe măsura desfăşurării acţiunilor de anchetă şi adoptării unor decizii procesuale, Procuratura va difuza informaţie suplimentară.

You may also like

Comments are closed.

By