EXPIRĂ contractele de furnizare a gazelor din Rusia. Moldovagaz: Moldovenii NU vor rămâne fără gaze!

moldova-gaz

„Flacăra albastră”: a fost, este şi va fi

La 31 decembrie 2014 expiră contractele de furnizare şi tranzitare a gazelor din Federaţia Rusă, semnate între SAD „Gazprom” şi SA „Moldovagaz”, iar un nou acord, deocamdată, nu a fost încheiat. În prezent, părţile negociază semnarea unor contracte noi, fie prelungirea celor existente.

Contractele de furnizare şi tranzitare a gazelor din Federaţia Rusă au fost prelungite, prin anexe, de mai multe ori, în ultimii ani. Deşi mai mulţi analişti au „prezis” de-a lungul timpului, mai multe „crize ale gazelor”, consumatorii moldoveni nu au avut de suferit până acum. Şi există suficiente argumente că nu vor avea de suferit nici de acum încolo. Odată cu tensionarea situaţiei din Ucraina, însă, motivele de îngrijorare au reapărut în spaţiul mediatic.

Există un contract

Încă la 16 iunie 2014, Moldovagaz anunţa că „furnizarea gazelor naturale tuturor consumatorilor din Republica Moldova este continuă, iar sistemele de distribuţie şi transport din ţară funcţionează în regim obişnuit”.

Recent, reprezentanţii companiei au reiterat că – în contextul situaţiei din Ucraina – nu există un pericol real, iar consumatorii din Moldova nu vor fi afectaţi.

“Există o scrisoare, de la mijlocul lunii iunie, trimisă de „Gazprom” către „Moldovagaz”, în care sunt confirmate toate volumele de gaz ce trebuie livrate de Gazprom spre consumatorii din Europa, inclusiv în Moldova. De asemenea, există un contract între „Gazprom” şi „Naftogaz Ucraina”, încheiat în 2009, pe zece ani, care reglementează transportul de gaze spre consumatorii din Europa. În plus, avem conexiune cu magistralele din sudul regiunii Odessa, ceea ce înseamnă că, livrându-se gaze către consumatorii din Ucraina, automat vor primi gaze şi consumatorii din Republica Moldova”, a declarat într-o emisiune la Publika TV, Iacov Cazacu, vicepreşedinte al Consiliului de Administraţie al „Moldovagaz”.

Afirmaţiile au fost susţinute şi de Marcela Zubatîi, director interimar de direcţie din cadrul ANRE. “Infrastructura gaziferă este de aşa natură, că gazele naturale oricum vor veni în Republica Moldova”, a precizat Marcela Zubatîi.

“Nu există premise să rămână consumatorii din Republica Moldova fără gaze”, a declarat la rândul său Valentin Tonu, şef de direcţie la „Moldovagaz”.

Acord pe termen lung: între dezavantaje şi avantaje

Cât ţine de existenţa unui acord pe termen lung, Valentin Tonu a menţionat că acesta are avantajele şi dezavantajele sale. „Contractul de lungă durată este, pe de o parte, pozitiv, deoarece permite prognozarea cheltuielilor pe termen lung, dar pe de altă parte – te leagă de anumite formule de calculare a tarifului. Cel mai potivit este un contract pe termen mediu, de 3 ani. Din partea „Gazprom”-sului, a fost exprimată posibilitatea de a semna un astfel de contract, însă până la sfârşitul anului mai este timp, mai există loc pentru întâlniri şi discuţii”, a subliniat Valentin Tonu.

În ultimii ani, Moldova s-a bucurat chiar de o reducere uşoară a tarifului la importul de gaze, respectiv, prelungirea contractului existent a avut un efect economic pozitiv.

Tranzitul spre Europa, o garanţie în plus pentru Moldova

Trebuie de menţionat şi faptul că – alături de Ucraina – Republica Moldova este una dintre punţile de tranzit a gazelor naturale ruseşti spre Uniunea Europeană. Gazprom are încheiate contracte cu majoritatea ţărilor europene, astfel că întreruperea livrărilor de gaze spre o piaţă de 500 de milioane de consumatori din Europa pare ireală.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a declarat recent că Rusia este şi va fi un furnizor de încredere de gaze naturale către Europa.

„Rusia a fost, este şi va fi un furnizor de încredere de resurse energetice pentru Europa”, a declarat Peskov jurnaliştilor, citat de Reuters. Astfel, acesta este încă un argument că Republica Moldova a primit şi va primi gaze naturale.

Experţii au exclus şi speculaţiile, potrivit cărora, datoriile din stânga Nistrului sau motivele tehnice ar sta la baza unui eventual „embargo gazier”. Potrivit vicepreşedintelui consiliului de administraţie al „Moldovagaz”, consumul regiunii transnistrene – de 1,5 milioane de metri cubi – revine întreprinderii „Tiraspoltransgaz”. Toate datoriile sunt facturate pe această întreprindere, de aceea, nu există riscul ca aceste restanţe să fie facturate pe malul drept al Nistrului. Acordul moldo-rus prevede evidenţa separată a livrărilor – în dreapta şi în stânga Nistrului – şi însăşi Gazprom duce o evidenţă contabilă separată.

Totodată, din punct de vedere tehnic, Moldova are două puncte de conexiune la gazoductele magistrale, în Sud-Vest şi Nord, care pot fi comutate. Astfel, dacă se comutează de pe un punct de intrare pe altul, consumatorul nu va simţi nici într-un fel acest lucru.
Ultimii ani au demonstrat că Moldovagaz a fost un partener de încredere în furnizarea şi distribuţia gazelor naturale. Şi atâta timp cât consumatorii îşi achită factura – „flacăra albastră” a fost, este şi va fi!

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By