Comuniștii îi vor face, astăzi, o vizită ministrului de interne, Dorin Recean

comunisti(1)

Membrii Partidului Comuniștilor din Moldova se declară nemulțumiți de situația criminogenă din țară. Potrivit lor, în perioada de guvernare a actualei majorități a crescut numărul crimelor grave și deosebit de grave, a atacurilor tâlhărești, omorurilor la comandă. Totodată, se înregistrează destul de des cazuri cu implicarea persoanelor cu funcții de răspundere în diferite acte de corupție. În acest sens, PCRM a emis o declarație pe care o vor înmâna, astăzi, ministrului de interne, Dorin Recean.

Vedeți mai jos textul integral al declarației PCRM:

Declaraţia PCRM privind situaţia gravă în domeniul ordinii publice şi justiţiei

Au trecut mai bine de 5 ani de aflare la putere a actualei guvernări, iar în Republica Moldova situaţia criminogenă a devenit mai gravă decît în anii 90. Aşa numitul parcurs european promovat de guvernarea Filat-Plahotniuc, s-a dovedit a fi un parcurs în bezna creşterii vertiginoase a criminalităţii, inclusiv cea organizată şi a corupţiei, care a devenit normă pentru Moldova. Creşte numărul de crime grave, care reprezintă un pericol sporit pentru societate, pentru viaţa şi sănătatea oamenilor. Însă, autorităţile competente nu numai că nu descoperă aceste crime, dar prin inacţiuni transmit un mesaj de încurajare infractorilor.

Situaţia creată este rezultatul activităţii asa-ziselor coaliţii proeuropene, care au jertfit valorile supreme ale satului de drept în scopul îmbogăţirii personale şi promovării intereselor de partid. Au substituit aceste valori cu scheme de corupţie, care duc la distrugerea statului, a democraţiei, sărăcirea şi înrobirea poporului moldav.

Organele de drept care trebuie să lupte cu acest viciu nici pe departe nu îşi îndeplinesc atribuţiile sale. În rezultatul împărţirii instituţiilor statului pe criterii politice şi interese de clan, la moment, avem supunerea difinitivă a procuraturii, poliţiei, instanţelor judecătoreşti, CNA, CNI, SIS, si altor instituţii de drept partidelor politice, oligarhilor care se află la conducerea lor sau pur şi simplu unor cercuri mafiote, protejate de cei din urmă, care le utilizează ca mecanisme de delapidare a banilor publici şi a fondurilor europene.

Schimbarea guvernului Filat cu guvernul Leancă, prin păstrarea a 90% din ministrii demişi pentru corupţie care mai au intentate pe numele lor dosare penale, în esenţă nu a putut schimba mersul lucrurilor spre bine. Situaţia criminogenă dezastruoasă practic a afectat fiecare familie din ţară. Asigurarea securităţii cetăţenilor este pusă pe spatele oamenilor, fiind lăsaţi faţă în faţă cu criminalii şi criminalitatea. Starea gravă criminogenă este percepută de populaţie ca fiind rezultatul împletirii criminalităţii cu guvernanţii, iar oamenii nu mai văd nici o deosebire dintre aceştia.

Neprofesionalismul conducerii MAI s-a răsfrînt direct şi asupra întregului sistem. Politicile greşite ale guvernării, bazate pe reforme sterile, au afectat şi pe cei care nemijlocit sînt implicaţi în combaterea fenomenului criminal – poliţiştii. Acestora le-au fost anulate toate garanţiile sociale, ceea ce a provocat plecarea masivă (peste 40%) din serviciu a celor mai buni profesionişti şi, respectiv, a redus capacitatea poliţiei în realizarea atribuţiilor sale în domeniu. Auditul recent al activităţii Ministerului Afacerilor Interne a descoperit furturi de milioane de lei. Oare acesti hoţi pot garanta securitatea?

La fel de dezastruoasă este situaţia şi în justiţia moldovenească. Credibilitatea sistemului judecătoresc a atins cel mai scăzut nivel din toată perioada de existenţă a Republicii Moldova, acesta fiind în continuă cădere. Reformele false anunţate, chipurile pentru a diminua corupţia (pe care tot ei au generat-o şi stimulat-o) în sistemul judecătoresc şi organele procuraturii, reprezintă nu altceva decît nişte noi mecanisme de aplicare a schemelor de spălare şi furt a banilor publici. Judecătoriile deservesc interesele politice ale partidelor. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii sunt numiţi pe criterii politice şi execută comenzi politice. Cetăţenii simpli nu mai pot găsi dreptatea, iar unii din ei chiar au ajuns să împartă camerele de detenţie cu infractorii recidivişti, doar pentru faptul că sunt în imposibilitatea de a procura poliţa de asigurare medicală. Totodată, criminalii care au încălcat Constituţia şi legislaţia, au furat statul şi poporul, sunt în libertate şi protejaţi de această justiţie.

Numai distrugerea definitivă a sistemului oligarhico-criminal de la putere şi condamnarea lor ne poate asigura revenirea la statul de drept, asigurarea legalităţii şi supremaţia legii în stat. Cetăţenii Republicii Moldova merită o viaţă sigură şi protejată, fără corupţie şi demnitari corupţi”.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By