BĂTAIE la Căușeni! Un polițist și un șofer buclucaș, internați în SPITAL

politie_patrula_igp_gov_md

Incidentul a avut loc pe 31 august curent, în jurul orei 22.15, în satul Constantinovca, raionul Căuşeni. Două echipaje ale Inspectoratului Național de Patrulare, aflate în misiune de serviciu, au oprit un automobil de model „Opel Cadet”, șoferul căruia se comporta la volan neadecvat, fiind suspecţii că acesta ar fi în stare de ebrietate.

Conducătorul a ignorat semnalele girofarului și indicaţiile inspectorilor de patrulare. Astfel, polițiștii au întreprins măsuri pentru stoparea silită a mijlocului de transport. Ca rezultat, autoturismul a fost oprit în apropierea unui local de noapte din satul Constantinovca, șoferul avînd semne vădite de aflare în stare de ebrietate.

La fața locului, din local, a ieşit un grup de persoane, în stare de ebrietate şi cu un comportament agresiv, au cerut inspectorilor de patrulare să le explice care este motivul patrulării localităţii, după care au încercat să elibereze șoferul, pentru a nu fi documentat pentru conducerea mijlocului de transport în stare de ebrietate.

Astfel, pentru a calma spiritele și a evita un eventual conflict, polițiștii s-au urcat în automobilele de serviciu împreună cu șoferul reținut și s-au deplasat în orașul Căinari, pentru a documenta cazul.

La intrare în satul Pervomaisc, echipajele de poliție au fost ajunse de un autoturism de model „Audi”, care, a blocat traseul, oprindu-se în faţa acestora. Din automobil au coborît cinci persoane necunoscute, care au întreprins acţiuni pentru a-i scoate din mașină pe agenţii de patrulare şi conducătorul auto, care urma să fie documentat, pentru consum de alcool.

Aceștia au lovit cu pumnii în mașinile de serviciu, aplicînd forța fizică asupra polițiștilor, agresorii cerînd ca șoferul reținut să fie lăsat să plece şi să nu fie documentat. În rezultatul altercațiilor, un inspector de patrulare s-a ales cu leziuni corporale.

În același timp, șoferul a încercat să evadeze, dar în scurt timp a fost prins în apropierea unei fîșii forestiere de către un polițist de patrulare. În timpul reținerii, suspectul a încercat să-l deposedeze pe polițist de arma de foc. Drept rezultat s-a produs o împușcătură spontană, în rezultatul căreia agresorul a fost rănit.

În urma confruntărilor, un polițist și șoferul suspect au fost internați în spital.

La fel, două persoane au fost reținute, unul din ei avînd antecedente penale, iar în urma testării alcoolscopice s-a dovedit starea de ebrietate a acestora. Ulterior, s-a stabilit identitatea altor trei participanți la incident.

În acest caz, a fost inițiată o cauză penală în baza art.349, aln.1/1 CP RM.

Inspectoratul General al Poliției vine cu un apel către cetățeni de a îndeplini cerințele legale ale polițiștilor aflați în exercițiul funcțiunii. De asemenea, atenționează, că atacurile agresive asupra forțelor de ordine nu vor fi tolerate și vor fi aplicate mijloacele legale disponibile.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By