Șeful Direcţiei teritoriale SIS din Găgăuzia, Mihail Jelezoglo, ELIBERAT din funcție

jelezoglo_2

foto: gagauzinfo.md

Șeful Direcţiei teritoriale a SIS în UTA Găgăuzia, Mihail Jelezoglo a fost demis din funcție în cadrul unei ședințe extraordinare care a avut loc pe 4 august. Potrivit unui comunicat emis de SIS, membrii Colegiului SIS au constatat că Jelezoglo a tergiversat neîntemeiat raportarea unei informaţii operative de interes prioritar ce ţine de asigurarea securităţii naţionale.

Reieşind din cele menţionate, Colegiul SIS a hotărât că acţiunile conducătorului subunităţii teritoriale SIS contravin prevederilor Legii privind statutul ofiţerului de informaţii şi securitate, implicit normelor deontologice ale ofiţerului de informaţii şi securitate. În consecinţă, Colegiul a recomandat conducerii Serviciului de Informaţii şi Securitate al Republicii Moldova de a-l suspenda pe Mihail Jelezoglo din funcţia deţinută pe perioada cercetării şi stabilirii tuturor circumstanţelor.

Menționăm că şedinţa extraordinară de ieri a Colegiului Serviciului de Informaţii şi Securitate (SIS) al Republicii Moldova a fost prezidată de Ambasadorul Mihai BALAN, directorul SIS, preşedinte al Colegiului SIS. Pe ordinea de zi a reuniunii ad-hoc a fost inclusă doar chestiunea ce ține de constatarea unor grave deficienţe în exercitarea obligaţiilor funcţionale de către şeful Direcţiei teritoriale SIS în UTA Găgăuzia.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By