SCANDAL // Soția șefului Gazprom la Chișinău, reținută pentru contrabandă de 2 mln Euro

abaskina

Femeia de afaceri Natalia Abaşchin a fost reţinută de oamenii legii pentru contrabandă în valoare de 2 milioane de euro. Potrivit şefei Serviciului de Presă al Procuraturii Generale, Maria Vieru, pe marginea acestui caz a fost deschis un dosar penal pentru contrabandă în proporţii deosebit de mari, scrie curentul.md.   

La rândul său, şeful secţiei Conducere a urmăririi penale în organele centrale ale MAI, Viorel Morari, a specificat că acest caz a fost investigat timp de doi ani. Mai mult, Morari a spus că oamenii legii din Moldova au colaborat cu colegii lor din alte ţări, cum ar fi Olanda.

Conform aceleiaşi surse, Natalia Abaşchin are statut de bănuit. În prezent, femeia de afaceri este reţinută pentru 72 de ore şi se află în Izolatorul Comisariatului General de Poliție. Dacă vinovăţia acesteia va fi demonstrată, Natalia Abaşchin riscă până la 10 ani de închisoare, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 200 de mii de lei cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea acesteia.

Natalia Abașchin este proprietara unei rețele de magazine de haine de lux și soția fostului director al companiei Moldovagaz Ghenadie Abașchin, care deja de patru ani conduce reprezentanța Gazprom la Chișinău, scrie mold-street.com.

sursa: agora.md, foto: curentul.md

You may also like

Comments are closed.

By