Încă un avocat implicat într-un scandal de corupție!

cna

Un avocat din Ungheni a fost reţinut de către ofiţerii Direcţiei Generale Teritoriale „Nord” a CNA fiind suspectat de trafic de influenţă.

Apărătorul ar fi pretins 2 500 Euro de la un bărbat cercetat penal pentru viol, susţinând că ar avea influenţă asupra procurorului în gestiunea căruia se afla cauza penală şi că-l poate determina pe acesta să claseze dosarul.

În rezultatul măsurilor speciale de investigaţie, reţinerea în flagrant a avut loc în biroul avocatului, după primirea banilor extorcaţi. Acesta a fost recunoscut în calitate de bănuit şi reţinut pe termen de 72 ore.

O cauză penală a fost pornită pe acest caz în temeiul art. 326 Cod Penal.Dacă va fi găsit vinovat, bărbatul riscă închisoare de la 2 la 6 ani sau amendă în mărime pînă la 80 000 lei.

10 avocaţi au fost investigaţi pentru acte de corupţie de către CNA de la începutul anului 2014.

You may also like

Comments are closed.

By