Funcţionarii, implicați în acte de corupție, vor avea caziere de integritate

5555

Centrul Naţional Anticorupţie va deţine şi elibera caziere de integritate agenţilor publici. Proiectul a fost aprobat de către Guvern şi va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2015.

Cazierul privind testarea integrităţii profesionale este o bază de date cu privire la rezultatele testelor de integritate profesională, precum şi certificatul de cazier al integrităţii profesionale.

Scopul acestuia constă în prevenirea angajării ulterioare în serviciul public a funcţionarilor care nu dau dovadă de integritate în cadrul testelor de integritate realizate, prin care a fost fixată implicarea acestora în săvârşirea actelor de corupţie. Regulamentul mai conţine date referitoare la termenul de prescripţie al certificatului de cazier, modelul solicitării de informaţie, modelul certificatului de cazier şi alte formulare tipizate.

Ţinînd cont că Legea privind testarea integrităţii profesionale este pusă în aplicare începând cu 14 august curent, CNA a propus intrarea în vigoare a prevederilor referitoare la cazier începând cu 1 ianuarie 2015.

Potrivit legii prenotate, agentul public este obligat să evite influenţele necorespunzătoare în exercitarea atribuţiilor de serviciu, urmând să comunice conducătorului entităţii publice despre încercările de a fi influenţat.

În aceeaşi şedinţă, Executivul a aprobat şi Regulamentul cu privire la evidenţa cazurilor de influenţă necorespunzătoare, CNA fiind prima instituţie din ţară care a creat modelul documentului menţionat. Prin urmare, toate instituţiile publice urmează să-şi adopte regulamentele interne după modelul prevăzut în Hotărârea Guvernului.

 

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By