Ebola: Frontex își SUSPENDĂ zborurile pentru repatrierea imigranților în Nigeria

imageResize

Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operaționale la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene (Frontex) a decis să-și suspende zborurile de repatriere a imigranților ilegali în Nigeria, țară afectată de epidemia Ebola, a anunțat luni agenția, informează AFP, citată de Agerpres.

‘Am decis să suspendăm sine die zborurile spre Nigeria, ale căror coorganizatori suntem’, a declarat pentru AFP Ewa Moncure, purtătoarea de cuvânt a Frontex, cu sediul la Varșovia.

Frontex coorganizează și cofinanțează circa 2% din totalul zborurilor de repatriere a imigranților ilegali de pe teritoriul UE. Aceste zboruri sunt organizate în principal de țările interesate.

‘Anumite țări, în special Austria, au luat o decizie asemănătoare’, de a-și suspenda zborurile spre țările afectate de virusul Ebola, a precizat Moncure.

În decurs de cinci luni, epidemia de Ebola, cea mai gravă de la apariția acestei febre hemoragice extrem de contagioase în 1976, s-a soldat cu 1.145 de morți, potrivit celui mai recent bilanț al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS): 413 în Liberia, 380 în Guineea, 348 în Sierra Leone și patru în Nigeria.

În 2013, țările din UE au repatriat peste 160.000 de imigranți ilegali, în special spre Albania, Pakistan, India și Rusia.

You may also like

Comments are closed.

By