Chirtoacă: Fațadele clădirilor din Chișinău vor fi vopsite, OBLIGATORIU, în ALB

blocuri

poză simbol

Culoarea albă şi derivatele acesteia vor deveni obligatorii pentru faţadele clădirilor din Chişinău. Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a semnat astăzi, 18 august, o dispoziţie în acest sens, transmite IPN.

Dorin Chirtoacă a declarat, la şedinţa operativă de la Primărie, că dispoziţia va intra în vigoare îndată după semnare. Clădirile care deja au fost vopsite în culori stridente vor rămâne aşa până la prima renovare, după care va fi propusă nuanţa cromatică obligatorie. Edilul a precizat că astfel autorităţile locale vor să ofere oraşului Chişinău imaginea „oraşului cu umeri albi, de piatră”, cum se menţionează şi în imnul urbei.

„Până la război, clădirile erau construite din piatră albă şi rămâneau netencuite sau, dacă erau tencuite, se folosea varul alb. De aceea a fost numit „oraş alb”. Chiar şi când a apărut betonul ca element de construcţie, s-a căutat să fie de culori deschise, însă în ultimii 10-15 ani poţi să construieşti din orice vrei, cu tot felul de tencuieli şi a apărut gustul moldovenilor, cu un trend în arhitectură ce nu se mai regăseşte nicăieri în lume”, a spus Dorin Chirtoacă.

Acesta a mai spus că pe viitor reglementările cromatice pentru centrul oraşului ar putea fi mai stricte decât cele la periferie, dar tot vor fi promovate derivatele de culoare albă.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By