PRINȘI CU IEPURI ÎN SAC

braconaj

Doi bărbați din orașul Leova riscă să fie cercetați contravențional pentru braconaj de vânătoare, după ce în noaptea de 20 iulie curent, au fost prinși cu un iepure împușcat, într-o mașină de model Niva.

De asemenea, în timpul verificării actelor, pe bancheta din spate a automobilului, a fost depistată o armă lungă cu ţeava lisă de model „TOZ-34”, cal. 12 mm, deţinută legal, care era montată şi fără husă, fiind transportată cu încălcarea prevederilor art.15 alin. (1) lit. a) a Legii nr. 130 din 08.07.2012 privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă.

Totodată, în salonul autoturismului, într-un sac a fost depistat un iepure de câmp împușcat, iar în portbagaj, polițiștii au găsit o armă lungă cu ţeava ghintuită de model „TOZ-8M”, cal. 5,6 mm, fără acte de provenienţă, fapt care contravine prevederilor Legii regnului animal nr. 439 din 27.04.1995, potrivit căreia vînătoarea cu arme cu ţeava ghintuită este interzis.

Armele au fost ridicate pentru efectuarea expertizei balistice, iar cadavrul de iepure a fost ridicat şi transportat la Direcţia raională Leova pentru siguranţa veterinară, unde prin actul de concluzie a fost stabilit că animalul a pierit din cauza unei plăgi efectuată prin împușcătură.

Dacă vor fi găsiți vinovați, bărbații riscă a fi traşi la răspundere contravenţională în conformitate cu prevederile art. 128 alin. (2) Cod Contravenţional al RM, care prevede căvînătoarea fără autorizaţie (licenţă), fără carnet de vînător sau fără autorizaţie de deţinere, portarmă şi de folosire a armei de vînătoare, depăşirea normelor stabilite de recoltare a vînatului, precum şi vînătoarea în locurile interzise şi în perioadele de prohibiţie, folosirea armelor, uneltelor şi metodelor interzise, se sancţionează cu amendă de la 50 la 100 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu achitarea prejudiciului cauzat pentru iepurele împuşcat în mărime de 1000 lei.

La fel, titularului armei deținute legal, urmează să-i fie limitat dreptul de proprietate prin interdicţia de posesie a armelor pe un termen de 5 ani, conform art. 18 alin. (3) lit. b) a Legii nr. 130 din 08.07.2012 privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă.

De la începutul anului curent, polițiștii au înregistrat 88 cazuri de braconaj.

moldova24.info, cu referire la Inspectoratul General al Poliției

You may also like

Comments are closed.

By