Pe cine o să dea iar Filat vina pentru lașitatea de a-și ataca țara la CEDO?

filat

Deja și la nivel european s-a constatat ceea ce scriu și eu de mult timp aici pe blog și anume faptul liderul PLDM, Vlad Filat, este un cadavru politic.

Demis pentru corupție și trafic de influență, pe 5 martie, 2013, ex-premierul a încercat cu tot dinadinsul să se țină de putere, convingându-l pe președintele Timofti să-l înainteze din nou drept candidat la postul de prim-ministru al Republicii Moldova, însă nici aici nu i-a mers, pentru că de această dată, Justiția și-a spus cuvântul. Pe 22 aprilie, Curtea Constituţională a decis că Vlad Filat nu poate ocupa funcţia de prim-ministru, deoarece a fost demis pentru motive de corupţie. Mai departe, fiind cuprins de frustrare și umilință, Filat, atacă, (ATENȚIE) REPUBLICA MOLDOVA, la CEDO, pentru că nu a fost de acord cu decizia Curții Constituţionale, care a declarat că un premier demis de Parlament pentru suspiciuni de corupţie nu poate ocupa din nou această funcţie. Și-a atacat propria țară, propriul popor, propria justiție, care e controlată de omul său, Oleg Efrim. Nu știu cum se numește un individ care procedează în acest fel, însă eu o să încerc să-l numesc simplu – un laș. Mă rog, mă bucur însă de faptul că justiția europeană și-a spus cuvântul și a făcut dreptate și în acest caz și anume CEDO a respins cererea lui Vlad Filat, calificând-o drept inadmisibilă. O decizie a CEDO prin care, de facto, se constată că Vlad Filat este un cadavru politic și mai mult niciodată nu va putea ocupa o funcție de top în conducerea Republicii Moldova. Ceea ce și trebuia de demonstrat.

Interesant este faptul, că după ce Curtea Constituțională i-a interzis lui Filat să mai candideze la funcția de prim-ministru, acesta a declarat că hotărârea a fost una politică şi dacă textul deciziei a fost scris la Curte, atunci cu siguranţă a fost ghidat din exterior. „Nu a fost o lovitură împotriva lui Vlad Filat, ci împotriva Republicii Moldova”, a subliniat fostul premier. Și astăzi lașul ce va zice? Că decizia CEDO la fel a fost una politică?! Cât de umil, cât de zero, cât de frustrat și jalnic poate fi acest ins. Cică ”a fost o lovitură împotria Republicii Moldova”, după care, ca ultimul laș aflat în viață pe acest pământ, fuge și atacă Republica Moldova la CEDO.

Și pentru că prostul nu-i prost dacă nu-i și fudul, văzând ce țeapă a luat la CEDO, astăzi, Filat emite un comunicat de presă, unde îi acuză pentru acest eșec pe avocații săi. ”La sugestia avocaţilor, cu ceva timp în urmă, PLDM a depus o cerere la CEDO, însă Curtea a decis să nu examineze acest caz, fără a pronunţa vreun verdict. Asemenea decizii sunt luate de CEDO în circa 99 la sută din cererile parvenite din Moldova.” Amuzant și ironic totodată. Chiar râdea lumea, astăzi, pe facebook, că na, a mai rămas să depună încă 99 de cereri la CEDO, că una din 100 va fi acceptată, iar ”adevărul” lui Filat va triumfa. Eh, glumim noi, glumim, dacă n-ar fi fost atât de trist ce se întâmplă cu soarta acestui om, care ar fi putut ajunge un mare lider al acestei țări, însă a ajuns doar un laș într-o stare politică de putrefacție.

Și în finalul acestei postări, pentru cei pe care nu i-am convins cu argumentele de mai sus, că Filat e un laș, vă anunț că astăzi, acesta, a bătut palma cu Igor Dodon și a dat undă verde, prin intermediul omului său de la CEC, Iurie Ciocan, pentru startul inițierii unui referendum privind demisia primarului general al capitalei, Dorin Chirtoacă.

Mai e de adăugat ceva despre acest ins? Totu-i clar.

sursa: Dragoș Galbur

You may also like

Comments are closed.

By