OFICIAL // Opt români au murit într-un accident rutier produs în Spania. VIDEO de la locul tragediei

acciden

Ministerul Afacerilor Externe confirmă că opt români au murit într-un accident rutier produs în Spania. Microbuzul în care se aflau aceştia a intrat în coliziune cu un TIR, MAE precizând că este posibil să existe şi o a noua victimă, notează Mediafax.

Identificarea victimelor s-a realizat pe baza informaţiilor oferite de rude şi în urma verificărilor făcute la Aeroportul din Valencia, de unde cetăţenii români urmau să ia zborul Wizzair din data de 22 iulie 2014, de la ora 21.40, cu destinaţia România.

IMAGINI DE LA LOCUL ACCIDENTULUI

În prezent, reprezentanţii Ambasadei României la Madrid şi Consulatului de la Castellon de la Plana, în colaborare cu autorităţile spaniole, verifică ipoteza existenţei unei a noua persoane, care ar fi fost chiar şoferul, despre care rudele victimelor susţin că s-ar fi aflat în microbuzul implicat în accident.

Potrivit MAE, la acest moment autorităţile spaniole au demarat noi căutări la faţa locului pentru găsirea trupului acestuia. Autorităţile spaniole iau în calcul posibilitatea ca şoferul să fi fost aruncat din maşină la momentul impactului.

Opt români, între care trei bărbaţi, trei femei şi doi copii, au murit într-un accident rutier produs în Spania, a relatat publicaţia spaniolă ABC, în ediţia electronică de marţi.

Microbuzul în care se aflau cetăţenii români a intrat în coliziune frontală cu un tir, care a intrat pe contrasens.

Accidentul a avut loc la kilometrul 543 al autostrăzii A-7, în apropiere de Alicante, la ora locală 16.40 (17.40, ora României). Microbuzul a luat foc şi a ars complet.

Şoferul tirului a fost transportat la Spitalul General din Orihuela. El a fost testat pentru consumul de alcool şi droguri, dar rezultatul este negativ, potrivit publicaţiei spaniole.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By