O femeie din Cimișlia REȚINUTĂ! Racola tinere de pe rețelele de socializare pentru a le impune să se prostitueze

foto_8_0

Poliția capitalei a reţinut o femeie în vârstă de 29 ani, originară din oraşul Cimişlia, fiind bănuită de trafic de copii şi fiinţe umane. Anterior, ea a fost judecată pentru proxenetism, fiind specializată în racolarea domnişoarelor minore, cu scopul de a presta servicii sexuale contra plată, adăpostindu-le într-o locuinţă din capitală. Deocamdată, poliţiştii au identificat cinci minore cu vârstele între 15 şi 17 ani, originare din raioanele ţării. Conform informaţiilor acumulate, femeia identifica victimele prin intermediul reţelelor de socializare.

În cadrul măsurilor speciale de investigaţii şi de urmărire penală, forţele de ordine au reţinut suspecta, după ce a primit mijloacele financiare de la două prostituate pe care le proteja. Schema de întâlnire cu clienţii şi primire a banilor era bine determinată şi camuflată de către bănuită. Aceasta coordona toate acţiunile cu prostituatele prin telefon, astfel încât să nu fie văzută sau reţinută de poliţie. Costul serviciilor sexuale pentru o oră era de la 700 până la 1000 de lei. În urma percheziţiilor corporale autorizate, asupra suspectei au fost depistate bancnotele primite de la prostituate. Ulterior, în locuinţa unde erau adăpostite domnişoarele, poliţiştii au depistat cânepă şi alte probe ce prezintă interes pentru acţiunile de urmărire penală.

Actualmente, bănuita se află în arest pe un termen de 20 de zile şi este cercetată penal pentru trafic de copii şi trafic de fiinţe umane. Legislaţia penală în vigoare prevede închisoare pe un termen de la 15 până la 20 de ani sau detenţie pe viaţă.

Poliţia continuă investigaţiile în vederea identificării tuturor complicilor în acest caz.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By