Încă o DOVADĂ că MAI și Recean sunt bâta politică a lui Filat

gopnik-copy

Dincolo de atitudinea mea personală față de Dorin Chirtoacă și “schimbarea până la capăt” ceea ce s-a întâmplat ieri cu edilul nu este nimic altceva decât o răfuială. Politică.

Dacă voi spune că a fost făcută la comanda lui Filat, nu voi spune nimic. Nimic nou, or bâta care a fost folosită și de această dată este, nimeni altul decât managerul Recean și Ministerul pe care-l conduce, în stilul lui. Un stil aparte. Stilul celui care-i gata să dea cu capul de asflat pe oricine va merge împotriva lui Șefu’.

Nu cred că este cazul să le amintesc că pe 27 au semnat un Acord, iar ieri l-au și ratificat. Europeni până-n măduva oaselor acești peledemiști, mai ales în ceea ce ține de lupta politică…

În cazul în care situația deloc conformă valorilor europene pe care cică le promovează Vlad Frustrat Ar fi fost unică, probabil că era să merit să mi se spună că aberez și că poliția chiar își face treaba onest, dar, din păcate nu este așa. Or, făcând o mică trecere în revistă a măsurilor represive la care a recurs ministerul condus de Filat prin Recean, vedem că lucrurile put tare urât.

Ce se mai aude cu cazul Ungureanu ? Ancheta a cam lut în gură … apă. De ce poliția nu mai iese cu noi detalii ? Probabil pentru că nu are cu ce să iasă, iar totul a fost o făcătură de proastă calitate în care s-a mizat pe presiunea psihologică și recunoașterea vinei inexistente. Acesta e stilul lui cap-de-asfalt. Acestea sunt metodele lui Vlad Frustrat-ca-nu-a-semnat-el-acordul. Cu asta înțeleg ei că trebuie să se ocupe MAI-ul. Reforme ziceți…

Exact așa s-a procedat și în cazul lui Chirtoacă, filat ieri de o grămadă de polițiști, care au lăsat la o parte orice dosar ( Metro, Durlești etc.) ca să-l prindă cu o promilă în plus și să-i mai taie din scorul electoral.

Tot aici puteți adăuga și cele 3 dosare penale supte din deget pe numele lui Renato Usatîi, dușmanul de moarte a lui Filat. Și multe altele.

Faptul că o dau în bară de fiecare dată demonstrează și cât de profesioniști sunt cei care realizează aceste acțiuni. Îmi spunea cineva că sunt proști, dar refuzam să cred. Se pare că avea dreptate bunul meu prieten.

S-ar putea să existe o logică în aceste acțiuni de masochism ale lui Recean și dacă există aceasta e doar una – înainte de pierderea fotoliului (care e pus în mare pericol de moțiunea de mâine) managerul cu față blândă de copil și apucături de interlop încearcă să regleze conturile cu toți cei care-i stau în gât șefului. În loc să incerce să spele imaginea Ministerului în care poporul ar trebui să aibă cea mai mare încredere, Filat o murdărește de balegă și mai mult.

Avînd în vedere că MAI-ul nu-i a lui Filat personal, dar în opinia publică, este perceput ca o instituție gestionată de întreaga Coaliție, tare oportun ar fi ca membrii acesteia să susțină moțiunea de cenzură, or, în caz contrar aceștia devin complici la făradelegile lui Filat și Recean. Voi reveni.

sursa: VOxPublika

You may also like

Comments are closed.

By