În Europa nu e ca în Moldova! Filat a încercat o schemă prin care să obțină o decizie favorabilă la CEDO, dar a eșuat

filat

Știrea bombă de ieri, prin care cea mai importantă instanță internațională, Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, a confirmat că liderul PLDM, Vlad Filat, nu mai poate deține funcții de prim rang în stat, scoate la iveală dedesubturi incredibile legate de lupta pe care liderul liberal-democrat ar fi dat-o pentru a obține prin orice mijloace o decizie favorabilă. Siguranța cu care a anunțat că va ataca decizia CC la CEDO, dar mai ales siguranța cu care a repetat și recent la un post de televiziune că așteaptă decizia CEDO și atunci se va vedea cine are dreptate, ne putea determina să credem că liderul PLDM e suspect de sigur că va primi o decizie pozitivă. De unde această siguranță?

Potrivit surselor noastre, Vlad Filat ar fi vrut să apeleze la o schemă foarte sofisticată, care chiar dacă avea puține șanse de reușită, era o soluție care l-ar fi putut salva. Pentru planul său, Vlad Filat a apelat la deja cunoscutul sau apropiat, Ion Păduraru, consilierul președintelui Timofti, ca acesta să-l influențeze pe judecătorul Moldovei la CEDO, Valeriu Grițco‎, să pună în mișcare o procedură sofisticată. Menționăm că judecătorul Grițco este cumătrul lui Ion Păduraru.

Mișcarea ar fi constat într-o procedură care poate fi utilizată în anumite cazuri, respectiv plângerea lui Filat urma să fie trimisă de la CEDO către Guvernul Moldovei, spre informare, Guvernul și-ar fi recunoscut “vina”, adică premierul Leancă, coleg de partid cu Filat, ar fi recunoscut că șefului lui i-au fost încălcate drepturile, CEDO urma să ia act de faptul că nu mai e nevoie de nici un proces pentru ca Republica Moldova, cea care era atacată în instanță de Filat și PLDM, își recunoștea vina prin intermediul Guvernului. În acest fel Curtea Constituțională era obligată să ia act de acest lucru și Filat putea fi salvat.

În toată această mișcare, un rol special în implementare îl avea Ministerul Justiției, printr-un alt subaltern al “petentului” Vlad Filat, ministrul Oleg Efrim, care ar fi urmat să asigure îndeplinirea de către Curtea Constituțională a formalităților de “spălare” a șefului său. Practic, liderul PLDM depindea în această mișcare doar de instituții controlate de PLDM.

De ce nu a ieșit această schemă‎? În primul rând pentru că Filat a aflat că Leancă se va opune total acestei mișcări, care ar fi avut rolul de a ocoli de fapt CEDO și ar fi pătat iremediabil și premierului imaginea în ochii europenilor.

În al doilea rând, judecătorul Moldovei de la CEDO își risca postul dacă ar fi fost prins cu astfel de combinații și a ezitat să intre în planul lui Filat și Păduraru.

În al treilea rând, mișcarea ar fi presupus mai multe riscuri decât șanse de reușită, deoarece astfel de modalități în care Guvernul își recunoaște “vina” sunt folosite pentru alte tipuri de cauze, de exemplu ar fi putut fi utilizată pentru cazul Iptech, când Filat a dat Moldova în judecată la CEDO pentru că i-a fost naționalizată clădirea de către comuniști, în acest caz o astfel de schemă ar fi putut funcționa, dacă Guvernul ar fi fost dispus să evite o condamnare a țării la CEDO și să rezolve singur problema cu petentul.

Filat însă se pare că a sperat că avându-l la conducerea Guvernului pe Iurie Leancă, poate forța lucrurile, chiar dacă ar fi fost total dubios ca Guvernul să-și recunoască vina în numele Moldovei pentru o decizie a altei instituții, Curtea Constituțională. Juriștii spun că Moldova, dacă s-ar fi apelat la un astfel de truc, s-ar fi făcut de râs în toată lumea.

Sursele noastre au mai menționat că șansele ca Filat să poată frauda decizia CEDO erau foarte mici, dar însuși faptul că s-a încercat o astfel de mișcare este foarte grav și arată că ingeniozitatea politicienilor este fără limite, ei nu încearcă să influențeze doar instanțele din Moldova, dar au trecut și la instanțele internaționale.

Victor Tonu
Sursa: stirimd.net

You may also like

Comments are closed.

By