Doi maturi și un minor și-au pierdut viața la scăldat

lac

Potrivit DSE, pe 6 iulie, trei persoane, dintre care doi maturi și un minor, s-au înecat.

Primul caz a avut loc în localitatea Mîndrești, raionul Telenești. Un bărbat de 53 ani a mers la scăldat la iazul din apropierea satului. Cei de la mal au observat că dă semne de înec, dar nu au putut să-l ajute. Alertați, salvatorii au extras corpul neînsuflețit al persoanei.

Un alt caz s-a întîmplat în satul Voloave, raionul Soroca. În aceleași circumstanțe s-a înecat o tînără de 26 ani. Și de această dată, salvatorii au efectuat lucrările subacvatice pentru a scoate corpul la mal.

Cel de-al treilea caz de înec a fost înregistrat în apropierea satului Brătușeni, raionul Edineț. Un copil de 12 ani a mers la scăldat la lac, împreună cu fratele și un amic. Toți trei se jucau în apă. La un moment dat, băiatul s-a scufundat și nu a mai ieșit. Ceilalți doi copii au ieșit la mal și au cerut ajutor. Martorii au intrat în apă și au găsit copilul. Odată scos din iaz, oamenii au constatat că minorul era fără semne vitale.

Pentru a evita astfel de cazuri, Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale atenționează să fie respectate normele de securitate în bazinele acvatice. Se recomandă monitorizare strictă în cazul minorilor, pentru a nu admite pierderi de vieți.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By