Dezvăluirile lui Baştovoi despre ASCOM şi afacerile familiei Stati

inchisoare

Scrisori din celulă I

5 luni pe gratis la ”Hiltonul” de Chișinău

De vreo 5 luni bune stau în cei 2 metri pătrați ce îmi revin în Hiltonul de Chișinău din str. Bernardazzi 3, zis și IP-13.

Sper că știți din mila cui stau aici împreună cu feciorul meu, însă nu sunt sigur că știți de ce, fiindcă nici eu, nici ficiorul meu nu știm. Dar dacă în unele cazuri justița moldavă arată viteze nebănuite în adoptarea deciziilor bine plătite, în cazul nostru, în 5 luni de zile am avut o singură ședință la Curtea de Apel, în speranța că revenim la normalitate după ce judecătoria Buiucani ne-a băgat în acest infern. O ședință, în care am învestit atîtea speranțe, dar pe care avocații vătămaților și procurorul de la Buiucani au transformat-o în teatru absurd. Asta din cauza că au cerut nici mai mult, nici mai puțin – ”jos toți!”, adică au recuzat toți judecătorii Curții de Apel Chișinău și clădirea împreună cu ei. Au zis că nu le place în Chișinău – vor undeva la provincie, se vede că acolo e mai ieftin.

Deși, aparent, absurdă această cerere a fost dezbătută cu toată seriozitate și chiar satisfăcută parțial, fiindcă 2 judecători au fost tăiați din listă pe loc. Dar baieții au dorit satisfactie totală și au mers cu plângerea la Curtea Supremă care a stat și ea să judece vreo două luni, dar a întors cauza la apelul din Chișinău, se vede că incă nu toate judecătoriile au trecut sub ordinea Ascom, mai e de lucru…

Dar totuși e încă ceață, nu știm unde și mai ales cînd va avea loc vreo ședinta în care cineva să ne spună ceva.

În asemenea condiții puțini sunt cei care ar putea păstra calmul și capacitatea de a gândi rațional, cu atât mai greu pentru un om ca mine, care întodeauna am știut ce e de făcut, dacă nu știam găseam pe cineva să mă consilieze.

Acum însă neavând nici cea mai vagă idee cum poate fi schimbat mersul lucrurilor am decis sa-mi răsfoiesc un pic amintirile pe le care consider eu importante. Poate măcar așa voi înțelege de ce stau aici și cu ce am greșit eu și mai ales feciorul meu în fața bunului Dumnezeu.

Omul se mișcă prin viață ca un automobil, nu ca un tramvai

Este binecunoscut că omul se mișcă prin viață ca un automobil și nu ca un tramvai, adică nu are un drum pus de cineva în formă de șine. Este un drum pe unde mai bun, pe unde mai prost, dar mai ales este unul de intersecții, uneori destul de complicate. Așadar prima mea intersecție unde a trebuit să fac o alegere conștientă, matură a fost la finalizarea facultății.

În facultate aveam 3 specializări, proiectarea tehnologiei, programare (facultatea fiind electrofizica, specialitatea tehnica de calcul). Eu mă specializasem în proiectare, toate proiectele de curs și cel de licență au fost de proiectare, visam sa proiectrez tehnica de calcul și cum cele mai bune birouri de proiectare erau în cadrul uzinelor complexului militar sovietic de care era impânzit Chișinăul în anii 70-80 (SIGNAL, SCHETMAȘ, MEZON, MICROPROVOD, VIBROPRIBOR, OPTICO-MECANICĂ ș.a) trebuia să optez pentru unul din acestea. Dar având perspectiva unei experiențe bune, trebuia sa-ți asumi și celelalte „avantaje” ale acestui job, și anume: un salariu sub nivelul de trai 110-120 ruble, trai în cămin cu 3-5 inși în camera de 15-20 m, obligația de a lucra cel puțin 3 ani la locul ales și obligația de nedivulgare a secretelor de stat și de nepărăsire a țării pentru următorii 15-20 ani după plecarea din interprindere Mai ales că până la vârsta de 30-33 ani te păștea pericolul să-ți intrerupi aceasta carieră pentru a face 2 ani de armată, eu fiind martorul cum un cunoscut de al meu care își făcea o carieră de inginer la uzina SIGNAL era în culmea disperării când primise citația de a merge în armată fiindcă la acea oră avea deja o familie și doi copii mici. Trebuia să-i lase să se descurce cum pot, el întrerupându-și cariera de inginer-proiectant și lăsandu-i de izbeliște. Era conștient că la întoarcere putea să nu mai aiba familie și nici cariera nu ar fi putut prelua de unde a lăsat-o, electronica de calcul fiind cel mai dinamic domeniu la acea ora, de fapt și acum.

Având în față aceste exemple, neavând încă familie am optat să merg benevol la armată că să scap de această sabie a lui Damocle și de obligațiile și restricțiile care mi se puneau. Adică cu sabia lui Damocle am taiat nodul Gordian. Să știți că nu îmi pare rău de loc această alegere. După cum am înțeles ulterior cea mai performantă tehnică de calcul nu se făcea în URSS. Complexul militar al URSS cu care ulterior am luptat și care s-a destrămat, la noi, în Moldova, nu avea nevoie de mine. Iar specializarea de exploatare și întreținere a tehnicii de calcul pe care am ales-o după armată mi-a prins bine pe parcursul vieții având și grad de libertate mai mare, dar și dreptul de a alege locul de muncă.

Lupta cu sistemul, aderarea la Frontul Popular, fotoliul de parlamentar

Următoarea alegere am făcut-o prin 88 când am înțeles că dacă nu ne implicăm cu toții în demolarea acestu-i colos, URSS, vom sta în genunchi toată viața și noi și copii noștri. Am aderat la mișcarea democratică. Cu un grup de prieteni și pur și simplu oameni care împărtășeau aceleași idei am creat la Soroca un nucleu puternic al mișcării democratice. Reprezentantul de la Chișinău care a venit la conferință de instituire la finele anului 88 a fost surprins când a vazut Palatul de cultura plin (cca 700 de locuri) cu delegați din toate satele din raionul Soroca, el chiar a zis că nici nu prea știe cum să ne îndrume, eventual așteapta îndrumări de la noi. Această mișcare în Soroca, care din mai 89 s-a transformat în secția Soroca a Frontului Popular, a dat mari bătai de cap conducerii de partid și administrative. Noi eram cap de afiș la toate întâlnirile a tot felul de birouri și conferințe, dar și a presei de partid, care în Soroca se numea foarte sugestiv – ”Calea lui Ilici (Lenin)”.

Deși eram un inginer bun, asta o spun fără falsă modestie, am fost concediat fără drept de apel. Asta deși doar cu un an în urmă, când am vrut să plec de bună voie pentru a lucra într-o cooperativă, directorul general s-a ocupat personal de mine ca să rămân: mi-a marit salariul cu 50%, mi-a dat posibiltatea de intrare și ieșire liberă din uzină, care era o mare favoare. Dar aflând că sunt membru activ al Frontului Popular n-a ezitat nici un minut să mă dea afară. Ulterior am stat în fotolii învecinate în Parlamentul-90.

Elanul și dorința de schimbare care au cuprins întreaga societate m-a determinat să particip în cel mai activ mod în campania electorală din raionul Soroca care avea locuri în Parlament. Am reușit să promovăm 5 deputați de pe listele FPM. Era și asta o experiență inedită, lista unei formațiuni făcută pulic și care se deosebea de cea oficială, care în trecut era doar una – blocul comuniștilor și a celor fără de partid – asa era denumit în presa oficială. Au urmat marile realizari și dezamagiri care ne-au făcut istoria. Au fost primele pagini a istoriei Republicii Moldova, viitor stat independent, care din păcate încă nu a devenit independent nici până astăzi.

În următorii 4 ani am devenit politician sadea cu funcții în Parlament –secretar al comisiei de știință și învățămînt dar și în Frontul Popular – membru al sfatului, al comitetului Executiv al acestuia.

Din păcate, realizarea principalului obiectiv al Frontului – desprinderea de la Uniunea Sovietică, s-a obținut chiar mai mult – dezmembrarea acesteia a adus la o debusolare a mișcării. Aceasta din cauza că unii din fruntașii frontului s-au crezut atotputernici, pledând pentru noi obiective – nerelizabile în contextul politic format dupa cucerirea independenței, alții au zis că mișcarea și-a făcut jocul și urmează să se dezmembreze. Dar și unii și alții nu au fost sinceri – folosind aceste idei, deseori în scop personal – unii pentru a se face cu funcții mai călduțe în structurile statului nou format, alții pentru a arăta buni în fața diverselor organizații inernaționale în final atrăgând mai multe fonduri financiare, care să poata fi folosite în scopuri personale.

Toate acestea nu puteau să nu ducă la erodarea frontului, transformandu-l în final, într-o mișcare de gherila, iar ulterior chiar într-o sectă.

Întâlnirea cu Anatol Stati, abandonarea politicii și intrarea în afaceri

Astfel prin 93-94 am ajuns la o nouă alegere –să plec definitiv din politică, sau să mai fac ultimul efort. Am optat pentru a doua cale / împreună cu un grup de prieteni am fondat Partidul Reformei la care s-au alăturat mai multe personalități marcate din acea vreme. Oamenii cu un potețial neirosit, dornici de a face ceva pentru țară. Din păcate societatea era debusolată, isterizată chiar și nu era aptă să facă o alegere rațională. A ales între trecut și viitor. Astfel au câștigat nostalgicii și revanșarzii.

Știți ce a urmat – marea debandadă cu așa-zisa privatizare, cine a putut acela a luat. De fapt acea privatizare nesăbuita a dus la exodul ulterior al moldovenilor. Care nu se știe când se vor întoarce și dacă se vor întoarce. Atunci, însă am văzut că societatea este preocupată de două lucruri: pe deoparte cei care sau văzut la putere să fure cât mai mult din Patrimoniul comun, cealaltă parte să apere ce mai putea fi apărat din acest patrimoniu. Deci ideile de reformare nu preocupau pe nimeni, capitalizmul modern rămînea doar un deziderat accidental în programul nostru. În jur era în plină desfășurare capitalismul sălbatic, iar pe la sate degradase chiar într-un feudalism feroce, toți președinții de colhoz fiind în partidul democrat-agrar care, era la putere și era dus grijuliu de căpăstrul pe care-l ținea în mâini interfrontul care primea indicații de la Moscova.

Am ajuns iarăși la o mare alegere! Să plec în Romania unde îmi propuneau să particip la unele afaceri, să-mi continui cariera politică în Romania sau să rămân acasă sa încerc să mai fac ceva.

Atunci dl Stati, mi-a propus să mă alătur ASCOMului. El mi-a propus să particip la crearea unei companii capabilă sa realizeze proiecte mari investiționale cu parteneri externi cu finanțări din exterior. Erau idei mărețe care consunau cu ideile pe care ni le-am propus la crearea partidului reformei. Și am acceptat această propunere. Am acceptat-o cu entuziasm deși din punct de vedere material era cu mult mai modestă decât cea din Romania.

Am urmat ani grei de muncă cu salarii mici, cu intârzieri de jumătate și chiar un an de zile, dar nu s-a plâns nimeni, fiindcă reușisem să creăm o echipă care lucra nu numai de dragul banilor dar și pentru realizarea obiectivului ce ni-l propusem. În scurt timp a și început materializarea obiectivelor propuse, vă aduceți aminte cooperarea cu BERD în proiectul de la Orhei, cooperarea cu italienii pentru proiectul din Rezina, marea problema a fost Guvernul care nu numai că nu a ajutat la realizarea acestor proiecte, dar și a impiedicat realizarea acestora. Anume atunci a apărut ideea – pentru a schimba ceva în această țară trebuie mai întâi să caștigi bani din exterior. Această tendința a fost valabilă pentru mulți ani de zile, pe undeva mai e valabilă și astăzi.

Proiecte în cadrul ASCOM

Astfel s-a format echipa care a obtinut contractele petroliere în Turkmenistan, care a fost un start reușit pentru crearea viitoarei companii petroliere.

S-a încercat chiar obținerea unor concesiuni în America Latină. În fruntea unei echipe de specialiști am plecat pentru jumătate de an în America Latină – Peru Bolivia în vederea identificării unor concesiuni petroliere. Am identificat o concesiune interesantă in Bolivia. Aceasta nu a fost realizată însă din cauza crizei economice din 98. Vă aduceți aminte cât de crâncenă a fost lovită și poate cel mai tare industria petrolieră – consumarea marilor gigantiți petrolieri Mobil-Exon, BP-Amoco, Chevron – Texaco, Conoco-Philips, Total-Petrolina-Elf ș.a.

Au dispărut multe din companiile de servicii petroliere, cele rămase consolidându-și rândurile, reducând dramatic personalul si investițiile. Aceeași cale a urmat și Ascom consolidându-se în activitatea petrolieră din Turkmenistan. Instituțiile financiare au sistat finanțarea mai multor proiecte petroliere în lume, în special a celor din fosta Uniune Sovietică.

Când a trecut această stare de șoc companiile au început căutarea noilor proiecte. Am urmat și noi această cale, căutând proiecte noi în diverse țări – Egipt, Tunisia, Emiratele Arabe Unite, Azerbaidjan, Kazahstan, Rusia. Pe atunci eu eram Vicepreședinte pentru relații externe și proiecte noi, cunoscând bine eforturile pe care le-am făcut pentru a identifica proiecte noi. A fost identificat primul proiect în Kazahstan în toamna lui 99, în 2000 fiind adăugate altele 2.

Fiind o activitate nouă, neavând personal experiență în domeniu de cercetare petrolieră și mai ales în gestionarea unor asemenea proiecte am avut problemă cu selectarea conducatorilor de proiect până la urmă, am fost rugat eu să conduc toate proiectele de concesionare din Kazahstan din anul 2000.

Aceste proiecte sunt cele mai reușite pe care le-a vut Ascom pâna-n prezent, acestea au transformat ASCOM-ul în liga companiilor petroliere adevărate care costau mai mult de un milliard de dolari. Sunt departe de ideea de a-mi asuma tot meritul pentru aceste proiecte, dar nici să fi neglijat acesta.

Eu, conducând proiectul în primii 3 ani de activitate care au fost cei mai grei, desigur cu excepția ultimor doi când concesiunele au fost naționalizate.

În această primă perioadă trebuia să trecem peste o sumedenie de probleme de ordin tehnic, de ordin financiar, de relații publice de la nivel local la cel central. Aceste probleme au fost depășite cu success, deseori cu participarea mea nemijlocită. Doresc să menționez în mod special stabilirea unor relații foarte bune atât la nivel local cât și la nivel central, multe dintre care au funcționat și după plecarea mea din proiect. De asemeni stabilirea unor relații de cooperare avantajoasă cu Banca KazComerz, cea mai mare din Kazahstan, care a permis atragerea de credite în valoare de 75 miloane $ cât am condus eu proiectele și ridicarea acestuia până la 200 mil ulterior. Deasemeni, cu participarea mea nemijlocită au fost soluționate problemele de realizare a petrolului extras în cele mai avantajoase condiții. Au fost stabilite relații de parteneriat cu cel mai mare trader petrolier din lume – VITOL. Ulterior acesta a participat și la alte proiecte commune ridicând valoarea investițiilor în aceste proiecte la peste 100 mil $.

Cum a apărut departamentul de securitate și motivele dușmăniei ce mi-a purtat-o

În asemenea companie se cerea în mod imperios crearea unui department de securitate capabil să protejeze aceste realizări.

Nu îmi aduc aminte exact cine i-a sugerat dlui Stati canditatura Sefului de department, un fost collaborator al KGB, dar nu cred că a fost una inspirată. Acesta era un fost collaborator al direcției ideologice care toată viața a supravegheat activitatea scriitorilor, artiștilor, plasticenilor și a altor oameni de creație, ulterior și mișcările și partidele politice de orientare națională – adică lupta cu dușmanii interni. Și trebuie să recunosc aici a avut cele mai remarcabile rezultate, este adevărat, de multe ori prin provocări și denigrări. Mai multe din persoanele care-l cunoșteau ne-au avertizat despre capacitățile și experiența în domeniu a Domnului. Noi l-am informat pe dl. Stati, acesta rămânând însă de neînduplecat.

Evident, eu fiind conducătorul celui mai mare proiect am fost prima țintă a acestui department, asta poate și din cauza ca am luptat împotriva lui pe când el era în KGB iar eu în Frontul Popular, numai el știe. În scurt timp a reușit și l-a convis pe președinte că eu aș fi persoana care lucrează pentru Banca care ne-a creditat în vederea unui atac asupra companiei. Am fost chiar suspendat din funcție, mi-au percheziționat calculatorul, nu sunt sigur că doar calculatorul, cu promisiunea că dacă după verificare nu se vor adeveri faptele voi primi scuzele chiar din gura Președintelui. Faptele nu s-au adeverit, mai mult, ulterior Banca respectivă ne-a creditat împreună cu alte bănci cu încă 120 mil $, ridicând suma creditelor la cca 200 mil $ și eu fiind acela care am fost rugat să rezolv câteva conflicte care apăreau între Ascom si această bancă.

Scuzele însă nu le-am primit, poate că ce mi se întâmplă astăzi sunt niște scuze intârziate. Nu știu. Atunci, însă, cu nonșalanță mi s-a propus să-mi continui activitatea fiind responsabil pentru un proiect in Libia care urma sa-l realizăm împreună cu PETROM care a tot eșuat, chiar în față de semnarea contractulu, din cauza că PETROM – aflat în fază de privatizare și-a retras participarea cu 20 de minute înainte de îmbarcarea în avionul ce pleca spre Tripoli, fiind selectați și la consortium nu am putut semna, trebuia să urmăm un nou tur de proiecte de unii singuri. Dar nu a fost să fie, Gadafi s-a pornit în fața occidentului și marile companii petroliere au revenit în Libia, momentul a fost ratat.

Am condus în continuare proiecte energetice și de procesare de gaze, asta fiind o nouă preocupare a companiei, până când proiectul din Sudan ajunsese la faza de începere a lucrărilor în zona mlăștinoasă. La această fază, conducătorii proiectului și-au dat demisia ambii. Din diverse motive nu voi face aici analiza de ce, se vede că au avut motive odată ce au demisionat împreună.

Încercările de a identifica un conducător de proiect din managementul proiectelor nu a adus la rezultate foarte bune.

Astel în vara lui 2006 mi s-a propus să preiau conducerea proiectului. Asta se întâmpla la un moment de cumpănă pentru proiect. Fusese terminată faza de lucrări pe uscat și urma să atacăm zona de mlaștină pentru care nu exista o soluție aleasă de companie. Se lucra pentru a procura echipament militar din ucraina – niște amfibii, care au fost plătite, reparate de câteva ori la diverse uzine din Ukraina cu cea mai vie participare a șefului securității Ascom și prin compania fratelui acestuia care este domiciliat în Odesa ca și firma sa.

E de remarcat că deși s-a plătit o caruță de bani pentru acest echipament nici până astăzi acesta nu a plecat din Ucraina. Asta tot se intâmpla sub conducerea departamentului de securitate. Nu fac aluzii, constat niște fapte.

Altă variantă ni se propunea de către o companie din Romania – care pentru vreo 0,5 mln euro se oferea să carteze zona, ca după aceea să apelăm la institute de proiectări pentru soluții.

Asta era situația când am sosit în Sudan. Se intâmpla în 20 iulie 2006, la începutul lui septembrie am venit la Chișinău unde am prezentat toată schema logistică a proiectului și cu realizarea a cca 15% din scheme de acces. Au fost găsite soluții pentru toate blocajele care stăteau în fața mișcării noastre prin mlaștină, astfel la 15 martie 2007 a fost ridicată instalația de foraj în mijlocul unei mlaștini unde apa avea o adâncime de 1 m. accesul către aceasta fiind asigurat printr-un sistem de canale si râuri locale create de noi. Au fost găsite mijloace de transport chiar în Sudan, unele au fost adaptate necesitaților noastre altele completate cu construcții elaborate de noi, unele au fost fabricate de noi pe loc.

Au fost găsite mai multe soluții tehnice și logistice care au adus mari economii de fonduri și timp. În 2007-2008 au fost forate 3 sonde în zone cu accesul foarte dificil, una chiar de pe o platformă metalică construită cca 50 km de canale în mlaștină și au fost curățate cca 100 km de râuri, au fost construite mai multe insule artificiale, toate acestea cu propriile forte – cercetare, proiectare, realizare.

În toată această perioadă am fost înalt apreciat și sprijinit de dl Stati , dar bruiat și împedicat de departamentul de securitate.

Pe când se întâmplau lucrurile descrise mai sus șeful departamentului de Securitate al Companiei Ascom stătea permament în Sudan, deși compania începea activitatea în Iraq într-o zonă foarte dificilă cu pericole militare și nu numai. Dar tovarășul stătea numai în Sudan suflându-mi în ceafă mereu, poate găsește ceva greșit să raporteze la Chișinău Președintelui. A devenit insuportabil, total contraproductiv, bruia, pur și simplu activitatea antrenându-se în acțiuni paralele la nivel de conducere a Sudanului de Sud.

A fost un caz când eu eram plecat din Sudan. S-a întâlnit cu Guvernatorul Statului Jonglei în care activam noi, acesta se întrosese recent din Khartoum și le-a povestit ce s-a întâmplat acolo și ce au de gând să intreprindă în continuare legat de proiectul nostru. Domnul șef al securității ASCOM fiind asistat de Diaconu (actualul coordinator din Sudan și jurnalist activ mai ales în ultima perioadă), în calitate de translator, au înțeles că acesta împreună cu un grup de funcționari de rang înalt din Sudanul de Sud vor merge la Președintele Sudanului de Sud și vor cere ca noi să fim eliminați din proiect, acesta fiind scopul unei companii Malayesieni Petronas. A și raportat imediat la Chișinău marea noutate. Aceasta nu putea să ne pună apa pe jar, mai ales că Guvernătorul precum și grupul de miniștri pe care-i numise erau printre marii noștri prieteni și susținători. Toți care aveam tangență cu aceste personaje am intrat în panică și am sunat fiecare cui știam. Eu am vorbit cu Guvernatorul spunându-i ce mi s-a transmis. El a rămas perflex, întrebându-mă “păice dl. Glotov nu va informat de discuția de aseară? Noi am explicat cum stau lucrurile și că grupul nostru va merge la Președintele Sudanlui de Sud și îl vom determina să vă sprijine pe toate căile, noi împlicându-ne nemijlocit”. Mare i-a fost nedumerirea când a aflat că chiar Glotov este cel care ne-a informat despre aceste acțiuni pretinse a grupului care era de fapt unul de sprijin.

Mai deprte au pornit pur și simplu acțiuni de intimidare a personalului din conducerea proiectului – pe directorul general al celei mai imporante companii din proiect, fost director-general al unei din cele mai importante companii petroliere din Romania – Petromar, l-au declarat tradător și spion în favoarea companiei PETRONAS – rivala noastră sprijinită de guvernul din Nordul Sudanului. Și asta fără nici o probă. Așa i se părea și vorbea despre asta ca o mahalagioacă la toate colțurile cu șoferii, deridecătoarele oamenii din afara companiei. Față de președinte l-am întrebat de ce face asta, dacă are probe, să le prezinte, daca nu, să-și închidă gura. A zis că el nu are nevoie de probe și că este evident și că el vede că Petromarul îl și plătește. Asta l-a șocat pe Stati. Este adevarăt că nu au urmat vreo cerere de a-și da demisia, nimic.

Atunci am cerut ca în continuare dl Stati să aleagă: ori îl lasă pe Glotov să continuie tot așa pâna la demolarea proiectului și eu mă retrag, ori râmân eu în continuare în proiect, iar Glotov nu mai vine în Sudan. S-a ales a doua variantă pentru că încă era nevoie de mine, erau probleme de rezolvat.

De fapt, cred că anume aici am rătat intersecția la care trebuia s-o iau pe altă cale.

Ce a urmat în continuare vine doar să confirme aceată idee ce mi-a venit acum. El s-a plăsat în apropierea lui Stati ocupând tot eterul din jurul urechilor lui Stati. Practic, deciziile au început a fi adoptate cu ajutorul retinii, ochilor – dar numai cu urechile. Au urmat controale și revizii în lanț. Ordinile privind aceste revizii erau toate redactate de Glotov cu formulare de gen în scopul depistării gravelor încălcări ce se produc în proiectul Sudan, cum ar fi, furturi de proporții, abuzuri, în domeniul cadrelor și contabilității, aprovizionării tehnico-materiale etc. Adică așa-zisele încălăcări pentru a fi definite se cerea doar o formalitate, comisia să aducă doar actul de control din teren. Nici una din comisiile trimise nu a putut găsi aceste încălcări pe care Glotov le vedea tocmai de la Chișinău. Atunci o fost trimis chiar Glotov.

Am stat cu el o lună și jumatate și i-am arătat tot, absolut. Am adunat colectivul și față de comisie i-am promis că cine va ascunde de comisie ceva sau nu va coopera într-o problemă sau alta va fi demis. În acest răstimp îmi promitea că va fi mai obiectiv ca niciodată, că va fi avocatul meu, îl va convige pe Președinte să nu mă mai dușmănească, zicând că el deja a obosit de această luptă internă. Eu l-am liniștit zicându-i că oricum se va termina aceasta isotorie, deoarece am de gând să plec. A încercat să mă faca să renunț.

Ce a urmat în continuare cunoașteți din reportajele TV.

Suita proceselor însoțite de intimidări și șantaj

Ce nu cunoașteți însă este că eu, sosind la Chisinau, așteptam cuminte două documente promise. Actul de revizie care trebuia sa-l întocmească șeful serviciului de revizie și raportul comisiei de control în frunte cu Glotov. Nu am ajuns să le vad. Glotov a venit la Chișinau la o săptămână după mine, însă nu m-a anunțat să pot vedea și eu raportul.

Bine, am zis atunci, aștept actul de revizie și cu cifrele în mână merg la dl Stati să văd care este problema. Insă nu am ajuns la data de 6 august 2011 când a sosit revizorul cu rapotul și contabilil șef al proiectului.

Am fost arestat împreună cu feciorul pe data de 2 august. Pe data de 8 august a fost arestat și contabilul-șef, când a venit la sediul ASCOM să prezinte împreună cu revizorul actul de revizie. Iar revizorul a fost concediat la scurt timp după asta. Cred că din motiv că actul de revizie era în contradicție cu raportul lui Glotov. Pot doar să bănuies acest lucru, fiindcă nu am văzut nici un raport, nici altul. Știu doar un lucru, că revizorul fiind contactat de avocații noștri a zis să nu-l mai sunăm, să nu-i scriem că el nu va spune nimic, că își va schimba telefonul și nu va ma veni la Chișinău de la Telenești unde se refugiase.

În continuare au urmat și alte întimidări. Cele mai neașteptate fiind chiar cele lansate de dl Stati la o întâlnire cu angajații proiectului Sudan care nu își primiseră salariul. Acestea au fost documentate, le-ați auzit parțial în Ziarul de Gardă și pot fi văzute pe Youtube.com. A urmat o presiune instituționalizată asupra angajaților – au fost chemați la sediu unde o comisie în frunte cu consilerul-șef al președintelui i-au chestionat (interogat pe toți, vreo 50 la număr care nu au primit salariu). Au fost obligați să completeze tot felul de chestionare, să facă declarații pe proprie răspundere, dar tot nu au primit salariile.

Scopul acestor acțiuni era următorul: să determine acești oameni să dea declarații împotriva mea sau să-i intimideze ca să nu dea declarații în favoarea mea. În cel mai rău caz să afle dacă există legături de rudeniie cu mine ca să folosească măcar acest lucru împotriva mea. Una din versiunile lui Glotv era că eu iau în proiect prepoderent rude. Nu au depistat rude.

Mai târziu unii din acești oameni și-au ridicat salariile prin două metode:

1) au dat obligații în scris că nu vor da declarații în organle de drept în favoarea mea și nu se vor adresa în judecată pentru revindicarea salariului sau cu oricare adresare ce va putea afecta interesele ASCOM;

2) la acel moment și-au dat seama că, luptând cu vrajitoarele, au ramas fără personal calificat și le-au promis că le vor plăti restanțele salariale dacă vor merge în Sudan și vor lucra 3 -6 luni. Unii nici după asta nu și-au luat salariile.

Au ramas însă și din aceștia care nu s-au lasat intimidați și au dat declarații în judecată și au acționat ASCOM-ul în judecată, dar au rămas și din cei care nici n-au facut declarații, nu au acționat ASCOM în judecată, nici angajamente scrie nu au dat, dar tot fara salarii au ramas.

Alte detalii din peripițiile mele desprindeți din luarea mea de cuvând în cadrul dezbaterilor judiciare .

Mai e un caz curios care sa întâmplat în toamna lui 2013 unul din angajații menționați care a fost în Italia din 2011 a venit să vadă dacă nu s-au lamurit cu salariul la secretariat, dar a fost trimis la la Glotov. Glotov i-a zis imediat, mergem chiar acum la Procuratura generală și dai mărturii contra lui Baștovoi (la proc. Generală mai am un dosar care încă nu a ajuns în judecată), revenim la Sediu și îți ridici imediat salariul. Acesta a plecat la judecatoria Centru și a depus o cerere de acționare în judecată a ASCOM.

Va urma

sursa: bastovoiandrei.wordpress.com

You may also like

Comments are closed.

By