Băsescu s-a gândit la DEMISIE!

Mircea Geoana, Traian Basescu and Crin Antonescu at the final TV debate

Preşedintele român, Traian Băsescu a declarat, joi, că s-a gândit şi la varianta demisiei, în contextul scandalului în care e implicat fratele său. Totodată, şeful statului român a spus că a discutat şi cu unele instituţii ale statului, precizând că o demisie, deşi ar fi fost cel mai uşor lucru, nu ar fi dat nicio şansă candidatului dreptei, notează Mediafax.

”Am avut şi această variantă în analiză şi nu vă ascund că am discutat-o şi cu unele instituţii ale statului”, a spus Băsescu, întrebat dacă s-a gândit la varianta demisiei după arestarea fratelui său, Mircea Băsescu.

El a precizat, la Adevărul Live, că a făcut analiza situaţiei politice actuale, iar ”efectul demisiei preşedintelui, în situaţia actuală, nu ar fi dat nicio şansă candidatului opoziţiei la alegerile prezidenţiale”.

Potrivit lui Traian Băsescu, dreapta nu era şi nici nu este acum pregătită să intre în cursa prezidenţială.

”Am avut în vedere şi acest lucru şi responsabilitatea mea faţă de faptul că nu aş fi dat o şansă opoziţiei. Aş fi fost blamat că nu am avut curajul să spun că asta e legea, că responsabilitatea nu îmi aparţine. Aş fi fost blamat de toată dreapta”, a arătat Băsescu.

El a menţionat că cel mai uşor pentru el ar fi fost gestul demisiei, pentru că ar fi fost considerat un lucru demn, dar reproşul că a ”sacrificat” dreapta ”ar fi fost mult mai puternic”.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By