Au furat un Volkswagen, s-au plimbat după care l-au abandonat. Acum riscă 3 ani de puşcărie

furt

foto simbol

Trei tineri cu vârstele cuprinse între 17 şi 27 de ani au fost reţinuţi de poliţie pentru că ar fi răpit dintr-o curte un automobil de model “Volkswagen Passat”, în timp ce stăpânii dormeau. Hoţii sunt originari din raioanele Ştefan-Vodă şi Anenii Noi.

Incidentul a fost denunţat la poliţie de către proprietar, după ce a depistat lipsa autoturismului din ograda casei, din sectorul Râşcani al capitalei. Paguba materială a fost estimată de către victimă la suma de peste 80 000 lei.

Automobilul a fost depistat a doua zi, fiind localizate şi reţinute persoanele. Aceştia sunt suspectaţi de comiterea mai multor furturi din automobile şi locuinţe, care au recunoscut în detalii circumstanţele exacte în care a fost răpit automobilul din ogradă. Potrivit lor, unul dintre ei ar fi pătruns în casă prin forţarea geamului din termopan, în timp ce stăpânii dormeau, de unde a sustras doar cheile de la automobil. Ei au deschis porţile şi l-au împins fără să pornească motorul. După ce s-au plimbat, maşina a fost abandonată pe strada Minsk din sectorul Botanica.

foto_113

În privinţa lor a fost pornită o cauză penală pentru răpirea mijlocului de transport, care prevede închisoare pe un termen de la 3 până la 5 ani. Doi dintre ei au fost reţinuţi, iar minorul este cercetat penal în stare de libertate.


moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By