Vladimir Putin şi Petro Poroşenko au vorbit despre un posibil ARMISTIȚIU în Ucraina

putin porosenko

Preşedintele rus, Vladimir Putin, şi omologul său ucrainean, Petro Poroşenko, au discutat despre o eventuală încetarea a focului după ce doi jurnalişti ruşi au fost ucişi în conflictul care opune armata ucraineană miliţiilor proruse din estul ţării, a anunţat marţi seara Kremlinul.

Vladimir Putin şi Petro Poroşenko au evocat posibilitatea încheierii unui „armistiţiu în zona de operaţiuni militare din sud-estul Ucrainei”, a dezvăluit Kremlinul, la finalul unor discuţii între cei doi şefi de stat în cursul cărora preşedintele Federaţiei Ruse şi-a exprimat îngrijorarea după ce doi jurnalişti ai televiziunii ruse au fost ucişi în Ucraina.

Preşedintele rus a subliniat importanţa asigurării securităţii jurnaliştilor în Ucraina, în timp ce Poroşenko a promis că autorităţile ucrainene vor deschide o anchetă pentru a se stabili circumstanţele în care cei doi jurnailişti ruşi au murit, a anunţat Kremlinul.

„Petro Poroşenko a prezentat condoleanţe pentru moartea unor reprezentanţi ai presei ruse şi i-a dat asigurări preşedintelui că o anchetă exhaustivă va fi efectuată sub conducerea sa”, a anunţat cabinetul lui Putin.

De asemenea, liderul ucrainean prooccidental s-a angajat să ia măsurile de securitate necesare pentru protejarea reporterilor care acoperă conflictul, a adăugat Kremlinul.

Marţi, Igor Korneliuk, un jurnalist al grupului de televiziune VGTRK, a fost ucis în urma unui bombardament al forţelor ucrainene în apropiere de Lugansk (estul Ucrainei).
Citeşte şi: Un jurnalist rus a murit după ce a fost rănit în estul Ucrainei

Postul de televiziune VGTRK a confirmat ulterior decesul unui alt angajat, Anton Voloşin, un inginer de sunet care a fost dat dispărut şi al cărui trup neînsufleţit a fost găsit de rebeli într-o zonă de operaţiuni militare.

Trupurile neînsufleţite ale celor doi jurnalişti vor fi repatriate miercuri.

Potrivit Reporters sans frontières, cinci jurnalişti au fost ucişi de la începutul anului în Ucraina.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By