Recean, Filat, PLDM şi libertatea jurnaliştilor

filat(3)

Cel care încearcă să asocieze toate meritele pentru parcursul european al Republicii Moldova cu propriul nume, adică Vlad Filat, demonstrează pe zi ce trece exact contrariul. Or, anume el este cel care calcă în picioare, fără pic de remuşcare pe obrazu-i gros ca scoarţa stejarului secular de pe sigla partidului, tot ceea ce înseamnă valori europene.

Deşi se laudă că anume el, împreună cu echipa care i-a mai rămas (dacă aţi uitat, vă aduc aminte că oamenii cu cap au fugit din PLDM), sunt cei ce au dat o şansă Republicii Moldova, faptele lor vorbesc despre altceva. Anume ei sunt cea mai mare piedică în evoluţia Republicii Moldova de la un stat poliţienesc la un stat democratic.

Împreună cu pionul său Recean, Filat a demonstrat că adevăratul inamic al democraţiei în general şi al libertăţii presei în particular este PLDM. Deşi se laudă cu realizări măreţe în ceea ce ţine de libertatea presei, oamenii din PLDM sunt cei care şi-au şters picioarele de această noţiune, care din mila lor a devenit una din zona fantasticului în Republica Moldova.

Ei se bat cu picioarele în piept că odată cu plecarea regimului Voronin presa a devenit una liberă, iar asupra jurnaliştilor nu se fac presiuni şi atacuri, iar singuri reţin şi arestează jurnalişti care-i critică. Cazul lui Vadim Ungureanu de la deschide.md este grăitor în acest sens.

Modul în care Vadim a fostr arestat ilegal după o operaţiune total dubioasă şi netransparentă, exact de către angajaţii Direcţiei 5 din MAI, adică anume subdiviziunea despre care portalul a publicat investigaţii de presă, demonstrează că operaţiunea a fost una de răfuială şi intimidare. Răfuială care l-a vizat nu doar pe Vadim şi portalul deschide.md, ci toată presa în general, societatea civilă, democraţia dacă vreţi…

Deci, despre care libertate a presei putem vorbi, domnilor Recean şi Filat? Cu ce sunteţi mai buni decât Voronin? Nu aţi făcut decât să-i preluaţi apucăturile. Voi sunteţi pericol pentru societatea care a avut încredere în voi, societatea pentru binele căreia ar trebui să lucraţi zi şi noapte. Ceea ce vedem însă este o bătaie de joc faţă de oamenii care au crezut în voi, faţă de presa care va făcut şi va ajutat să ajungeţi acolo unde sunteţi, faţă de adevăraţii luptători pentru bunăstarea acestei ţări.

E strigător la cer faptul că Recean şi-a permis să utilizeze puterea, pe care o are în calitate de ministru, pentru a se răzbuna pe un site şi jurnaliştii acestuia, care au criticat MAI, au difuzat dezvăluirile lui Maiduc, au deconspirat mai multe scheme dubioase din cadrul celui mai corupt minister din Republica Moldova, minister în care dacă vrei să deţii o funcţie poţi pur şi simplu să o cumperi.

La fel de strigător este şi faptul că Corneliu Gurin si Procuratura Generală au intrat în hora şmecherilor de la MAI si au participat la această operaţiune de răzbunare. Reforma lui Gurin şi-a arătat adevăratul rost. E foarte grav acest lucru. Or, aume prin asta vedem noi faţa adevărată a Coaliţie – o gaşcă în care o mână spală pe alta!

Permanent am spus că sunt proeuropean, dar nu vreau integrare prin orice metode. Mai ales nu vreau ca ascunzându-se după această integrare, Plahotniuc şi Filat să îşi bată joc de democraţie…

Ca să fiu mai explicit, dacă Gurin, omul lui Plahotniuc şi-a permis să intre în horă cu MAI ca să atace presa, asta înseamnă că a avut acord de la şef. Acest lucru, la rândul lui, înseamnă că ambii Vlazi ar fi coordonat această reţinere. Recean si Filat au vrut capul celor de la deschide.md, iar Plahotniuc şi echipa lui nu i-au încurcat, ba chiar i-au ajutat. În numele Coaliţiei! În numele integrării Europene!

Daca asta înseamna coaliţie şi colaborare a lui Filat cu Plahotniuc, mai bine să dispară actuala coaliţie, chiar cu riscul să amânăm puţin parcursul european. Nu de alta, dar s-ar putea ca în Europa să ajungă doar cei doi Vlazi, iar restul care-i critică şi îşi fac corect meseria de jurnalist să stea după gratii.

Ce fel de democraţie fără presă liberă ? În ce fel de europă belorusă ne duceţi voi ?

sursa: VoxPublika.md

You may also like

Comments are closed.

By