Poroșenko pledează pentru organizarea de alegeri parlamentare ANTICIPATE și revizuirea Constituției

poroshenko1

Președintele Ucrainei, Peotr Poroșenko pledează pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate și revizuirea Constituţiei, a anunţat serviciul de presă al Preşedinţiei ucrainene.

Potrivit comunicatului, liderul de la Kiev şi-a exprimat această părere în cadrul unei întâlniri cu liderii formaţiunilor Batkivşcina (Patria), Partidul Regiunilor, Udar, Svoboda şi cu grupuri de deputaţi.

„Petro Poroşenko a apreciat că dorinţa societăţii de a vedea o resetare a puterii este un subiect actual”, adaugă Preşedinţia.

De asemenea, la întâlnire s-a discutat despre proiectul care vizează modificările Constituţiei, calificat de către Poroşenko drept „mult aşteptat”.

Acest proiect „corespunde iniţiativei noastre de a lansa descentralizarea puterii şi reprezintă elementul-cheie al planului nostru de pacificare în estul Ucrainei”, a declarat Poroşenko.

El a subliniat „necesitatea de a diviza clar atribuţiile preşedintelui, parlamentului şi ale Guvernului” în Ucraina.

Recent, preşedintele ucrainean a exprimat speranţa că operaţiunile militare din estul ţării se vor încheia săptămâna aceasta.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By