Poliţia acumulează PROBE pe marginea conflictului din Adunarea Populară Găgăuzia

adunare

Poliția din Găgăuzia a reacționat prompt și a intervenit operativ în conflictul creat la ședința de astăzi a Adunării Populare a UTA Găgăuzia. Ședința menționată urma să fie publică și să se defășoare începînd cu ora 11.00.

În debutul ședinței, cînd unul din deputații Adunării Populare a UTA Găgăuzia lua cuvînt la tribună, în sală a intrat un grup de aproximativ 15-20 de persoane, sub pretextul de a asista la ședință. Acestora li s-a alăturat un alt grup de aproximativ 10 persoane, deja prezent în sală.

Manifestînd un comportament agresiv și utilizînd vorbe injurioase la adresa membrilor prezidiului, cu un deosebit cinism, ultimii au agresat fizic pe cîțiva din ei. Pentru a aplana conflictul dat, în mod operativ, au intervenit angajații poliției care au dispersat grupul, astfel aplanînd situația, după care a fost posibilă continuarea ședinței.

Acțiunile respective se încadrează în bănuială rezonabilă a infracțiunii prevăzute de articolul 287 Cod Penal al RM Huliganism.

Pe cazul dat, de către poliție, a fost inițiată procedura de constatare în vederea acumulării probelor concludente. Actualmente, se desfășoară acțiuni de identificare a tuturor persoanelor care au provocat conflictul. Circumstanțele cazului se examinează.

captura: gagauzinfo.md

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By