Parlamentul român cere DEMISIA preşedintelui Traian Băsescu. DECLARAŢIA Legislativului

parlamentul roman

Parlamentul a adoptat, miercuri, declaraţia prin care se cere demisia preşedintelui Traian Băsescu, urmare a scandalului în care e implicat fratele său. Plenul comun al celor două Camere a adoptat declaraţia cu 344 voturi ”pentru”, niciun vot ”împotrivă” şi 17 abţineri, în condiţiile în care parlamentarii PDL şi PMP au absentat.

Plenul comun al celor două Camere a adoptat declaraţia cu 344 voturi ”pentru”, niciun vot ”împotrivă” şi 17 abţineri, în condiţiile în care parlamentarii PDL şi PMP au absentat.

Vedeţi mai jos textul declaraţiei:

„Având în vedere atingerea gravă şi iremediabilă adusă prestigiului funcţiei prezidenţiale prin implicarea fratelui Preşedintelui României în fapte de corupţie extrem de grave, precum şi relaţiile acestuia cu persoane care aparţin unor grupuri de crimă organizată foarte periculoase, grupuri care au fost folosite în interes electoral şi de Preşedintele României,

Luând în considerare împiedicarea aflării adevărului şi înfăptuirii actului de justiţie prin invocarea imunităţii Preşedintelui României în mai multe cazuri aflate în cercetare,

În scopul garantării prestigiului şi independenţei justiţiei în faţa cetăţenilor români, prin eliminarea oricăror suspiciuni de influenţare sau favorizare a apropiaţilor de către Preşedintele ţării – persoana care are ca atribuţie constituţională numirea, promovarea sau revocarea din funcţie a magistraţilor precum şi a conducătorilor Parchetelor şi Instanţelor de judecată,

Ţinând cont de realitatea politică la nivel regional şi european şi îngrijorați de impactul masiv pe care scandalul legat de implicarea familiei Președintelui României îl are în planul credibilității statului român, a capacității de a fi un partener solid în formule de dezbatere, negociere și decizie a participării României în acțiuni menite să contribuie la stabilitatea și securitatea țării noastre în regiune, caz în care este imperios necesar ca reprezentarea statului român să se bazeze pe instituții puternice, asupra cărora să nu planeze suspiciuni circumscrise criminalității organizate,

Parlamentul României, instituţia fundamentală a democraţiei, care are ca principală atribuţie constituţională reprezentarea supremă şi legitimă a intereselor tuturor cetăţenilor României, în conformitate cu Constituţia României, adoptă prezenta declaraţie:

Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, nu mai este îndreptăţit să asigure prestigiul, integritatea morală şi legitimitatea funcţiei prezidenţiale, motiv pentru care trebuie să-şi asume de îndată demisia din funcţia de Preşedinte al României”, se spune în declaraţie.

sursa: mediafax.ro

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By