Doi bunici OBLIGAȚI să nu se apropie de nepot. DETALII

bunici

Procuratura sect. Botanica a înaintat instanţei de judecată o cerere prin care a solicitat emiterea unei ordonanţe de protecţie a unui copil – victimă a violenţei în familie. Ca urmare, Judecătoria Botanica a admis cererea Procuraturii şi a emis o încheiere prin care buneii biologici ai minorului au fost obligaţi să nu se apropie de nepot timp de 90 de zile, perioadă care poate fi prelungită în conformitate cu legislaţia.

Temei pentru intervenţia procurorului a servit adresarea Direcţiei Protecţie a Drepturilor Copilului al sectorului Botanica, care a solicitat intervenirea procurorului în vederea asigurării protecţiei minorului şi curmării acţiunilor ilegale ale buneilor, care-i interzic copilului să comunice pe orice cale cu mama sa, de a beneficia de educarea şi întreţinerea acesteia, manifestând violenţă psihică asupra copilului şi mamei acestuia.

Potrivit procurorilor, din anul 2011 şi până în prezent, minorul s-a aflat sub supravegherea ilegal pretinsă şi realizată abuziv de către buneii săi pe linia maternă. Deşi tutela asupra nepotului a fost anulată încă în anul 2011, buneii refuză să înapoieze minorul.

De asemenea, conform informaţiei eliberate de administraţia liceului, minorul manifestă negativism, stare de nelinişte, agresivitate spontană cu caracter de apărare faţă de maturi şi colegi.

Potrivit ordonanţei de protecţie, buneii biologici ai copilului minor, au fost obligaţi să stea departe de locul aflării acestuia, de a nu contacta copilul şi mama acestuia, fiind de asemenea interzisă vizita locului aflării şi de trai al minorului.

You may also like

Comments are closed.

By