Voronin: Cu nimeni n-am făcut COALIŢIE, dar dacă trebuie – eşti OBLIGAT să o faci

Voronin-3

Preşedintele PCRM, Vladimir Voronin a declarat aseară, referindu-se la alegerile parlamentare care vor avea loc în această toamnă, că partidul său ar putea forma o eventuală coaliţie doar dacă o va cere interesul naţional.

„Din 1998 cu nimeni, niciodată nu am făcut coaliţie, dar în viaţă nu se exclude nimic, dacă trebuie câteodată, eşti obligat să o faci. Nu vreau să spun cine este mai aproape pentru că în natură aşa ceva nu există mai aproape, mai departe, există interese. Dacă punem interesul ţării mai presus decât orice, atunci suntem obligaţi să facem aceste coaliţii. Această decizie va fi luată imediat după alegeri. Dreptul aparţine cetăţenilor pentru cine vor vota. Eu mă tem de două lucruri – de falsificări şi cumpărarea alegătorilor care deja s-a început”, a declarat Voronin la Moldova 1.

Totodată, Vladimir Voronin a vorbit de rău Occidentul afirmând că pune piedici partidului său ca să ajungă la putere şi favorizează apariţia partidelor clone pe arena politică din RM.

„Între liberali ce s-a primit? Pe Ghimpu l-au chemat la Bucureşti şi i-au uns gura şi tace, măcar că se socoate cel mai mare jurist de Doamne fereşte. Asta cuiva îi trebuie ca să ducă lumea în eroare, aceste lucruri se fac împotriva comuniştilor ca să nu acumuleze majoritatea necesară. Iată de ce fac ei, cei de la guvernare, acele clonuri, de ce finanţează aceste partide”, a conchis Voronin specificând că este un proiect venit din Occident şi nu unul moscovit.

foto:arena.md

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By