Vlad Filat este CERCETAT PENAL pentru trafic de influenţă, afirmă Ghimpu

Ghimpu1

Președintele Partidului Liberal, Mihai Ghimpu, a declarat că pe numele liderului PLDM, Vlad Filat, este deschis un dosar penal pentru trafic de influență. Declarația a fost făcută în cadrul emisiunii Politica, de la TV7.

Potrivit lui Mihai Ghimpu, dosarul ar fi fost deschis după ce, în 2013, în cadrul unei convorbiri telefonice cu fostul șef al Fiscului Nicolae Vicol, Vlad Filat care ocupa funcția de premier și-a manifestat indignarea față de faptul că conturile bancare ale companiilor controlate de președintele Adunării Populare din Găgăuzia, Dmitrii Constantinov, au fost deblocate și a dispus aplicarea unor amenzi acestor structuri comerciale.

În alt context, Mihai Ghimpu a menționat că după alegeri principalele principii pentru crearea unei coaliții de guvernare vor fi: neacceptarea oamenilor corupți, cu dosar sau fără dosar, nu se va accepta ca reformele importante să fie făcute la sfârșit de mandat și nu va permite ca o guvernare care vine să folosească cursul european așa cum îl folosesc alții.

Realitatea.md amintește, în 2013, au fost expediate presei, de pe adresa unui grup autointitulat „Procurori Pentru Adevăr”, mai multe interceptări ale convorbirilor telefonice ale şefului lui Nicolae Vicol, cu demnitari de stat. În înregistrări apar discuţii între Nicolae Vicol, care era atunci șef al Fisc, şi premierul de atunci Vlad Filat, pe tema „Draexlmaier”, dar şi despre blocarea conturilor preşedintelui Adunării Populare de la Comrat, Dmitri Constantinov.

Ulterior, Vlad Filat a recunoscut, în plenul Parlamentului, autenticitatea convorbirii telefonice cu şeful Inspectoratului Fiscal de Stat, Nicolae Vicol, căruia îi cerea să aplice o amendă mai mică firmei germane Draexlmaier.

sursa:realitatea.md

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By