Usatîi și-a onorat promisiunea. Ieri, 500 de mii de lei au ajuns la victimele incendiului de la Botanica

IMG_0971 копия

După ce sâmbătă, în cadrul unui concert de zile mari organizat la Chișinău, a anunțat că a decis să-și vândă Rolls-Royls-ul, iar o bună parte din banii câștigați să-i doneze familiilor care și-au pierdut apartamentele în incendiul de la Botanica, Usatîi și-a respectat promisiunea.

Ieri acesta s-a întâlnit cu locatarii blocului în care au ars apartamentele și le-a transmis suma de jumătate de milion de lei. Politicianul a decis să nu transfere banii pe conturile bancare deschise de autorități pentru că nu este sigur cum vor fi gestionați aceștia:

„Am mai transferat bani și la Cotul Morii…”, a declarat Usatîi în acest context.

Liderul Partidului Nostru le-a propus locatarilor asistență juridică gratuită, dar și mai multe soluții pentru depășirea situației dificile în care se află.

Una dintre ele constă în înaintarea către primărie a unei cereri colective prin care locatarii să solicite 50 de ari de pământ în capitală, care pot fi transmiși ulterior unei companii de construcție în schimbul a 28 de apartamente noi.

Puteți urmări mai jos imagini de la întâlnirea lui Renato Usatâi cu locuitorii blocului de la Botanica

IMG_0833

IMG_0847 копия

IMG_0865 копия

IMG_0915 копия

IMG_0949 копия

IMG_0965 копия

IMG_0971 копия

IMG_0985 копия

IMG_0986 копия

You may also like

Comments are closed.

By