Președintele Nicolae Timofti a semnat decretele de numire în funcție a patru magistrați

presedinte

Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat decretele de numire în funcție, până la atingerea plafonului de vârstă, a patru magistrați:

Aliona Miron – judecător la Judecătoria Râșcani, municipiul Chișinău;

Lilia Trocin – judecător la Judecătoria Fălești;

Elvira Popa – președinte la Judecătoria Șoldănești;

Dorin Munteanu – judecător la Judecătoria Basarabeasca.

În prealabil, șeful statului a purtat discuții cu magistrații sus-numiți, subliniind faptul că și-a propus pe durata mandatului său să contribuie la realizarea cu succes a reformei sistemului judecătoresc. Nicolae Timofti a declarat că nu va tolera abateri ale magistraților de la Codul deontologic al judecătorului, iar cei vinovați vor fi aspru sancționați.

Președintele țării a remis spre reexaminare Consiliului Superior al Magistraturii dosarul lui Dan Dubcovețchi, propus pentru funcția de judecător la Judecătoria Slobozia.

Nicolae Timofti a cerut să fie verificată activitatea anterioară a domnului Dubcovețchi în calitatea sa de procuror și judecător. Șeful statului și-a întemeiat solicitarea pe informații furnizate de serviciile speciale ale statului, potrivit cărora Dan Dubcovețchi ar fi admis în activitatea sa încălcări ale legislației și Codului deontologic al judecătorului.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By