În timp ce Filat ne spune că îl ştie pe Shor doar de la TV, Guvernul E PE CALE SĂ PIARDĂ şi restul acţiunilor de la BEM

BEM (2)

Fostul şef al Băncii de Economii a lăsat instituţia cu 870 de milioane de lei credite neperformante

Ivan Crivceanschi, care şi-a anunţat demisia din funcţia de şef al Băncii de Economii la începutul acestei săptămâni, ar fi lăsat instituţia cu 870 de milioane de lei credite neperformante. Bancherul ar fi fost impus să plece pentru că nu a reuşit să scoată banca din criza profundă în care ajunsese din cauza managementului din partea Guvernului, notează publicaţia Adevărul.

În mai 2013, când fostul şef la Banca Socială a fost desemnat în funcţia de preşedinte al Băncii de Economii, instituţia era într-o criză profundă, rezultat al unui management defectuos. Pentru anul 2012 BEM raporta credite neperformante de 1,35 miliarde de lei şi pierderi de peste 300 de milioane de lei. La finele primului trimestru al anului 2013 BEM arăta un profit de 16,6 milioane de lei, cifră ce părea îmbucurătoare după pierderile de 313 milioane de lei din 2012. Cota creditelor nefavorabile continua să fie însă mai mare 50% şi să depăşească un miliard de lei.

Peste un an situaţia de la BEM puţin a evoluat. A scăzut cu 13% doar volumul creditelor neperformante, până la 870 milioane de lei, dar cota lor în volumul total a rămas mai mare de 50%. Scăderea volumului creditelor neperformante poate fi pusă pe seama cesionării unei părţi din împrumuturile nefavorabile către firme ofshore. Astfel dreptul de recuperare a unor datorii de circa 100 de milioane de lei de la întreprinderea de stat Moldresurse a fost transmis firmei Roseau Alliance LLP.

Pe 4 septembrie 2013, la câteva zile după ce Guvernul a renunţat la cota majoritară de acţiuni şi preluarea controlului Băncii de Economii de un grup de acţionari privaţi, Ivan Crivceanschi anunţa că noii proprietari vor investi „un miliard lei pentru a depăşi situaţia cu care se confruntă banca. Acţiunile ce vor fi întreprinse de către acţionari şi stat vor duce la stabilizarea situaţiei financiare a băncii şi la dezvoltarea activă a acesteia”. De atunci au trecut opt luni, dar despre investiţiile de un miliard de lei nici pomină.

Potrivit unor surse din cadrul BEM şi a Guvernului misiunea lui Crivceanschi a fost de a menţine banca pe linia de plutire, până în momentul preluării ei de către o bancă din Rusia. Aceleaşi surse susţin că Guvernul poate pierde şi cota de 33,4% de la BEM, pentru că o serie de companii ale statului au datorii enorme faţă de bancă şi noii acţionari vor cere plata lor, mai scrie sursa citată.

sursa:agora.md

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By