Fostul şef al Penitenciarului „Pruncul”, ar putea ajunge DUPĂ GRATII

penitenciar

Procuratura Anticorupţie a încheiat urmărirea penală şi a transmis în judecată cauza penală de învinuire a fostului şef al Penitenciarului nr.9 „Pruncul”, acuzat de depăşirea atribuţiilor de serviciu.

Acesta este învinuit de procurori că, activînd în calitate de şef al Penitenciarului nr.9 al Departamentului Instituţiilor Penitenciare (DIP), a permis, în intervalul mai 2012 – decembrie 2013, unei persoane condamnate pentru comiterea unei infracţiuni deosebit de grave, de a se deplasa, fără escortă, în afara închisorii.

Prin aceste acţiuni, potrivit procurorilor, fostul şef al instituţiei penitenciare a încălcat prevederile imperative ce reglementează condiţiile de detenţie a persoanelor condamnate.

La etapa de urmărire penală, învinuitul a demisionat din funcţia deţinută, iar Curtea de Apel a dispus liberarea provizorie a acestuia sub control judiciar.

Dacă va fi găsit vinovat, învinuitul riscă o amendă în mărime de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau închisoare de pînă la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.

Amintim că Ofiţerii CNA, împreună cu Procuratura Anticoruptie, Serviciul Informatii şi Securitate şi Departamentul Instituţii Penitenciare au desfăşurat perchezitii la Penitenciarul nr. 9 “Pruncul”, într-un dosar de corupţie. Potrivit CNA, în urma unei hotărâri a Comisiei din cadrul închisorii cetăţeanului german, condamnat la 7 ani de închisoare pentru escrocherie în proporţii deosebit de mari, i s-a schimbat regimul de detenţie. Bărbatul trebuia să se deplaseze cu supraveghere pe un itinerar fix. Acesta în schimb părăsea teritoriul penitenciarului fără escortă, fiind luat cu automobilul de la închisoare în fiecare dimineaţă.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By