Filat șterge de pe fața lui Recean scuipatul celor 21 de deputați PLDM

recean+filat

În cadrul Partidului Liberal Democrat nu a fost discutată inițiativa de a înainta demersul celor 21 de deputați privind efectuarea unui control financiar în cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Asta confirmă liderul partidului, Vlad Filat care a subliniat că ministrul de interne se bucură de încrederea din partea partidului și că are toată susținerea sa personală.

Filat este ferm convins de faptul că nu vede nimic ieșit din comun în această sesizare și se arată convins că Recean își îndeplinește conștiincios misiunea: „PLDM are o construcție democratică și desigur sunt polemici. Noi avem caractere puternice în partid, cu viziuni personale, dar avem un țel comun care ne unește. Da, într-adevăr 21 de deputați au făcut un demers prin care au cerut să fie efectuat un audit la MAI. Ce rău în asta? Cu mine nici nu s-a discutat la acest subiect. Nici în partid nu am discutat la acest subiect”, a menționat Filat în cadrul emisiunii „Politica”.

Liderul PLDM mai spune că după finalizarea auditului, subiectul va fi discutat în cadrul formațiunii. „Ei vor primi toate răspunsurile la întrebările care le frământă în urma auditului. Vreau să vă spun doar că dl Recean desfășoară reforme serioase în cadrul MAI și desigur există mulți nemulțumiți în cadrul instituției sau din afară. Da, există și multe neînțelegeri, dar dl Recean se bucură de mandatul și încrederii din partea partidului. Dacă vreți, are și toată susținerea din partea mea. Eu sunt sigur că dl Recean este un om responsabil și își îndeplinește conștiincios misiunea”, a conchis liderul PLDM

Amintim că deschide.md a obţinut, în exclusivitate, documentul pe care şi-au pus semnătura cei 21 de liberali-democraţi, nemulţumiţi atât de modul în care ministrul Dorin Recean conduce instituţia, cât şi de procedurile suspecte prin care ministerul a încheiat mai multe contracte comerciale.

Semnăturile de pe acest demers confirmă că majoritatea fracțiunii PLDM i-a retras sprijinul politic ministrului de interne Dorin Recean, desemnat în funcție de același partid. Și pe coridoarele Guvernului s-a vehiculat nu o singură dată despre nemulțumirea premierului față de activitatea ministrului de interne. În aprilie, curent, în presă au apărut informații potrivit cărora Iurie Leancă se gândește la remanieri în cabinetul de miniștri, iar primul pe lista demisiilor ar fi Dorin Recean. De altă parte, este bine cunoscut faptul că ministrul de interne este foarte apropiat ex-premierului și liderului PLDM, Vlad Filat. Președintele Fracțiunii, Valeriu Streleț a refuzat să comenteze ceva la acest subiect, pe când deputatul Ion Butmalai care a inițiat demersul împotriva lui Recean declară că locul ministrului de interne este la pușcărie.

sursa:deschide.md
moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By