Demiteri şi numiri la Guvern! Vezi cine e noul viceministru al Agriculturii şi de ce a plecat din funcţie viceministrul Finanțelor

IMG_8006

foto: Vlad Loghin, viceministrul Agriculturii

Vlad Loghin este noul viceministru al Agriculturii și Industriei Alimentare. El a fost desemnat astăzi, în cadrul ședinței Guvernului, datorită experienței vaste în domeniul exportului de produse agroalimentare.

„Are studiile necesare pentru a activa eficient în această funcție și este exptrem de important faptul că are experiență internațională în domeniul exportului de produse agroalimentare – o temă foarte actuală în contextul politicilor comerciale prin care trece astăzi sectorul”, a spus ministrul Agriculturii, Vasile Bumacov.

La rândul său, Prim-ministrul Iurie Leancă s-a arătat convins că această experiență va fi utilă pentru țara noastră. „ Sunt convins că experiența dlui Loghin va fi utilă în diversificarea piețelor, valorificarea oportunităților ce rezultă din Acordul de Liber Schimb cu Uniunea Europeană, în lucrul eficient și cu piețele tradiționale”, a specificat șeful Cabinetului de miniștri.

Vlad Loghin are 50 de ani, a făcut studii în Economie la Universitatea de Stat din Moldova(1981-1985). Din anul 1997 până în prezent a lucrat în Canada, unde a fost președinte al unei companii, în domeniul import/export de produse agricole, inclusiv în Republica Moldova. Cunoaște limbile engleză, franceză, rusă, germană și italiană.

Tot în ședința de astăzi a Executivului, a fost acceptată cererea de eliberare din funcție a viceministrului Finanțelor, Victor Barbăneagră, care a invocat motive personale. Victor Barbăneagră a deținut această funcție mai bine de patru ani.

„Are motive de ordin personal. Vom fi gata să-l revedem în rândurile noastre”, a spus Iurie Leancă.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By