Cum va fi sărbătorită ziua de 9 mai, la Chişinău

memorial

Manifestaţiile dedicate zilei de 9 mai încep la ora 9.00, la complexul memorial „Eternitate”. La eveniment vor participa președintele R. Moldova Nicolae Timofti, președintele Parlamentului Igor Corman, prim-ministrul Iurie Leancă, deputați, membri ai Cabinetului de miniștri, politicieni, veterani de război și rude ale acestora.

După discursurile oficiale, vor urma depuneri de flori la plăcile comemorative şi monumentele „Focul veşnic”, „Stela Eroilor Moldoveni” și „Maica îndurerată”.

Mitinguri de comemorare vor fi organizate în toate localitățile din R. Moldova, iar în catedrale și biserici vor fi oficiate servicii divine. De asemenea, se va desfășura ediția 2014 a Festivalului „Cântecele Credinței, Speranței și Iubirii – Victoria 69”. Pe 9 mai va fi asigurată intrarea liberă pentru doritori în muzeele din țară, inclusiv la Centrul de cultură și istorie militară.

Începând cu ora 15.00, Primăria Chișinău va organiza „Gala Fanfarelor” în Piaţa Marii Adunări Naţionale. În cadrul evenimentului vor evolua cele mai renumite orchestre de fanfară din R. Moldova.

Manifestațiile prilejuite de Ziua Europei vor dura două zile – sâmbătă, 10 mai şi pe 17 mai la Cormat. În Piața Marii Adunări Naționale va fi amenajat un Sătuc European unde vizitatorii vor putea cunoaște câte un pic din cultura fiecărei țări din UE, vor putea lua lecţii de dans, de studiere a limbilor europene şi vor putea gusta din bucătăria europeană.

Acţiunile consacrate Zilei Victoriei şi Zilei Europei se vor încheia cu un concert susţinut de artişti cunoscuţi din Republica Moldova, invitatul special fiind interpretul Morandi, din România.

foto:protv.md

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By