APELUL lui Putin. Preşedintele rus a ordonat ÎNCETAREA exerciţiilor militare în apropiere de frontiera cu Ucraina

1400491862-2254

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat luni retragerea trupelor care efectuează manevre în apropiere de frontiera cu Ucraina, iar Moscova cere Kievului să-şi retragă „imediat” trupele din estul ţării, a anunţat Kremlinul.

„Vladimir Putin i-a ordonat ministrului Apărării să cheme trupele în garnizoane (…) din cauza încheierii exerciţiilor”, a anunţat Kremlinul, citat de agenţii ruse.

Rusia îndeamnă Ucraina „să pună capăt imediat operaţiunii represive şi violenţelor şi să retragă trupele”, a mai anunţat Kremlinul.

Ministerul ucrainean de Externe a trimis Moscovei o notă de infomare cu propunerea de a iniţia „imediat” activităţi comune în scopul stabilizării situaţiei la frontiera ruso-ucraineană.

Kievul a propus Moscovei să ia măsuri pentru a stabiliza situaţia în regiune, iar „lipsa unei reacţii corespunzătoare din partea Rusiei va fi calificată de partea ucraineană drept o încălcare a angajamentelor şi acordurilor bilaterale”, afirmă diplomaţia de la Kiev.

La rândul său, Ministerul rus de Externe a afirmat că va examina propunerea autorităţilor ucrainene, potrivit adjunctului ministrului rus de Externe Grigori Karasin.

sursa:mediafax.ro

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By