Senatorul american Bob Corker s-a văzut cu premierul Iurie Leancă. Ce mesaj i-a transmis oficialul

IMG_1136

Prim-ministrul Iurie Leancă l-a primit în vizită la Guvern pe senatorul american Bob Corker, membru în comisia de politică externă a Camerei superioare a forului legislativ american.

„Această vizită este un mesaj de solidaritate, de prietenie şi totodată sprijin politic. Este foarte important pentru noi, deoarece anul 2014, este un an crucial pentru Republica Moldova”, a declarat șeful Guvernului de la Chișinău.

Oficialii au discutat despre intensificărea dialogului bilateral, sporirea securității energetice, evoluțiile din regiune și reglementarea conflictului transnistrean.

În acest sens, Iurie Leancă a exprimat gratitudine Statelor Unite ale Americii pentru susținere în realizarea agendei transformărilor asumate de Republica Moldova, cum ar fi reforma justiției, lupta cu corupția, democratizarea societăţii şi dezvoltarea economică.

La rândul său, senatorul american a reconfirmat sprijinul politic al Statelor Unite și a sublinat că țara sa va ajuta Republica Moldova în parcursul său european. „Este important ca cetățenii din Republica Moldova să simtă că trăiesc într-o țară democratică. Noi suntem alături de voi și vă vom ajuta să vă dezvoltați și să mergeți în direcția corectă”, a subliniat senatorul.

Oficialul de la Washington și Iurie Leancă au abordat și subiecte privind atragerea investițiilor americane și intensificarea relațiilor comerciale dintre cele două state.

Premierul a vorbit și despre Dialogul Strategic, lansat în cadrul vizitei sale recente în SUA, dar și despre importanţa realizării Acordului Compact cu Corporaţia Provocările Mileniului (262 mln dolari). „Sperăm ca Republica Moldova să fie inclusă ca ţară beneficiară pentru cel de-al doilea Program Compact din partea Corporaţiei Provocările Mileniului”, a precizat Iurie Leancă.

Bob Corker se află la Chişinău pentru prima oară. Săptămâna trecută, Premierul Iurie Leancă s-a întâlnit cu alți patru senatori americani: John McCain, John Barrasso, John Hoeven și Ron Johnson.

moldova24.info, cu referire la gov.md

You may also like

Comments are closed.

By