O NAVĂ australiană a DETECTAT SEMNALE de la AVIONUL-FANTOMĂ

avion-in-aer_070fd5f53f

Echipele care caută de aproape o lună epava avionului MH370, dispărut deasupra apelor sud-estului Asiei, au detectat noi semnale, care ar putea proveni de la aeroava despre care se crede că s-a prăbuşit în Ocean, scrie libertatea.ro.

Nava care participa la cautarea in Oceanul Indian a epavei zborului MH370 a detectat doua noi semnale care ar putea proveni de la cutii negre de avion, a anuntat miercuri conducatorul operatiunilor.

Ambarcaţiunea australiană „Ocean Shield a captat semnale în două rânduri, marţi după-amiaza şi mai apoi în cursul serii. Unul a durat cinci minute şi 32 de secunde, iar celălalt aproximativ sapte minute. informează bbc.co.uk. Anunţul a fost făcut de Angus Houston, în oraşul Perth, pe coasta de vest a Australiei, de unde au pornit operaţiunile internationale de căutare.

Conform specialiştilor, aceste înregistrări sunt „compatibile” cu semnalele emise de cutii negre de avion. Noile descoperiri se adaugă semnalelor receptate în weekend, în aceeasi zona, la peste 2.000 de kilometri în largul coastei oraşului Perth, adică exact pe traiectoria care se crede că a aparţinut avionului de tip Beoing 777 al Malaysia Airlines, dispărut de pe radare, pe 8 martie, cu 239 de persoane la bord.

moldova24.info

You may also like

Comments are closed.

By